În timp ce pregăteam una dintre edițiile rubricii Azi, Odată de pe Light Channel TV, am aflat că astăzi este Ziua internațională a scrisului de mână. Și mă gândeam că în ultimii ani lumea nu prea mai scrie de mână. De ce ar scrie de mână, dacă există calculatoare, tablete sau telefoane? Și uite așa, când ajungem să scriem ceva de mână, pare că e prima dată când ținem un pix între degete, simțim că pixul are o voință proprie și că scrisul nostru este al altcuiva. La fel se întâmplă și cu mine.
Doar că…atunci când îmi vreau să scriu despre ceva ce îmi place, când vreau să aștern pe hârtie câteva gânduri sau când vreau să scriu un bilet cuiva drag, mă așez în fața hârtiei și mă lupt cu ea. Am făcut asta în cele mai dificile momente ale vieții mele și pot spune că scrisul de mână chiar m-a ajutat să depășesc tot ce se petrecea neplăcut pentru mine. Într-un fel, aș putea spune că scrisul de mână chiar este cel mai bun prieten al meu. Scrisul de mână se plasează la un nivel intim, personal. Pui suflet, muncești când scrii un bilet.
Chiar astăzi am dat peste câteva rânduri scrise de mână acum ceva vreme. (Vă rog să ignorați cum scriu. Cum ziceam la început, pixul are o voință proprie în mâna mea. 🙂 ) Am remarcat că majoritatea implică soarele. Îmi place căldura. A soarelui și, mai ales a oamenilor. Nu îmi plac oamenii care acum sunt calzi cu tine și simți că atingi un anumit nivel de apropiere și, în momentul următor, parcă nici nute cunosc. Nu. Prefer oamenii care sunt calzi mereu, care transmit căldură și care nu uită să zâmbească. Așa cum îmi place mie să zâmbesc atunci când soarele e sus pe cer. 🙂
La mulți ani, scrisule de mână! Să sperăm că nu te vom uita niciodată!
0 Comentarii