Se apropie sărbătorile de iarnă şi o ia toată lumea razna ba cu brazii, ba cu ornamentele, ba cu şedinţele nesfârşite de cumpărături. Moş Crăciun e generos cu unii dintre noi şi unii chiar îşi permit să emită şi pretenţii legate de cadouri.
Pe mine mă irită şi mă plictiseşte agitaţia din ultima lună a anului. De multă vreme Crăciunul nu mai are legătură cu creştinismul şi cu naşterea lui Isus. Acum este despre brazi de Crăciun cât mai bogat împodobiţi, despre cadouri cât mai scumpe, despre plecări în ţări exotice şi despre câţi bani am cheltuit. Pentru mine Crăciunul e altceva. Ştiu că nu s-a născut pe 25 decembrie Isus, aşa că de naşterea Lui mă bucur tot anul, nu doar pe 25 decembrie. Pentru mine Crăciunul înseamnă familie, înseamnă căldură sufletească, a dărui, a împărtăşi momente magice.
Dar, din păcate, nu pentru toţi atmosfera de Crăciun înseamnă căldura familiei, mese îmbelşugate sau mulţime de cadouri sub brad. Şi nu pentru că nu şi-ar dori să fie aşa, ci pentru că viaţa nu a fost generoasă cu ei. Anul trecut am anunţat pe toţi că nu doresc sa primesc cadouri. Dacă cineva dorea să îmi ofere un cadou, am preferat să îmi dea banii pe care voia să îi cheltuiască pe cadoul pentru mine şi cu toţi banii adunaţi aşa, plus banii pe care intenţionam să îi dau pe cadouri pentru cei dragi, am cumpărat hăinuţe şi mâncare şi jucării pentru câteva familii de care ştiam sigur că nu au cele necesare vieţii.
Anul acesta nu doresc decât să repet acţiunea pentru că puţine sentimente pot egala fericirea pe care am simţit-o când am văzut licărul din ochii copiilor când au văzut că au primit şi ei ceva de la Moş Crăciun sau bucuria de pe feţele părinţilor că nu a mai trecut un Crăciun în care odraslele lor să nu primească un cadou despre care să vorbească plini de entuziasm cu prietenii lor.
Am găsit cum să ajut! Pot să devin elful lui Măş Crăciun! Găsiţi AICI mai multe familii sau case de copii pe care le puteţi ajuta. La fiecare familie sau casă de copii găsiţi scrisorile copiilor, ce îşi doresc. Vă puteţi alege de acolo copiii care încă nu au fost aleşi de alţi elfi. 🙂
Ce poate fi mai frumos decât să fii PART TIME ELF? :))
1 Comentariu
[…] cadouri. Tuturor ne place să primim atenții,oricând. Dar parcă am prefera sa fie niște cadouri „apetisante”. Cu alte cuvinte, am prefera să arate în așa fel încât să credem că […]