Translatorul instantaneu face lumea mai accesibilă

Suntem pe aeroportul din București, într-un colț îndepărtat al acestuia, unde tocmai debarcaseră din avion un grup mare de refugiați, care căutau scăpare din ghearele războiului din țara lor, unde nicăieri nu mai erau în siguranță și unde casele lor dispăruseră în explozii năucitoare. Se simt pierduți, toate viețile și amintirile parcă le-au fost răpite, iar acum sunt printre străini, pe care nu îi înțelegși care nu îi înțeleg deloc.

Au toți nevoie de traducere instantanee, dar nu are nimeni acces la așa ceva acum și acolo.

لماذا لا أفهم؟*

Leila a întins mâna spre ghiozdănelul mic de lângă ea și scoase un mic carnețel în care scria tot ce trăia, tot ce simțea de când a început războiul. Mama ei, Amal, o sfătuise să scrie tot, chiar și ceea ce nu avea curaj să le spună părinților ei. Așa că Leila a început să aștearnă de la dreapta la stânga tot ce i-a trecut prin minte de când a aterizat pe aeroportul ăsta, unde fugiseră amândouă, împreună cu tatăl Youssef, din calea războiului.

„لماذا لا يفهموني؟ قلت لهم أنني جائعة.
في الطائرة، حاولت أن أسأل عن الماء، لكنهم فقط ابتسموا.
حتى عندما نزلنا، لم يعرف أحد ماذا أريد.**

:(„

După ce au părăsit aeroportul, familia a fost dusă într-un adăpost temporar amenajat într-o sală de sport a unei școli de la marginea Bucureștiului. Pereții erau albi și goi, iar paturile erau aliniate unul lângă altul. Totul părea rece, deși era cald în interior.

Amal a încercat să întrebe unde poate găsi lapte pentru fetiță, dar nimeni nu înțelegea ce spune. Youssef a încercat să explice unor voluntari că vrea să muncească, dar cuvintele lui erau mai mult gesturi de neînțeles pentru aceștia. Cât despre Leila, aceasta se simțea pierdută în mijlocul atâtor oameni străini. A ieșit afară și a văzut copii care alergau și se jucau, dar nu a îndrăznit să se apropie. Oare de ce?

Leila a intrat din nou în sala de sport transformată în dormitor comun, s-a aruncat pe salteaua de pe jos ce ținea loc de pat și a scris iar în jurnal, cu ochii jucând în lacrimi.

„أريد أن ألعب معهم، لكنني لا أعرف كيف أقول ذلك.
لماذا ينظرون إلي هكذا؟ هل أنا مختلفة؟.***

:(„

أريد أن أتوافق معهم!****

A doua zi, la farmacie, Amal a încercat să ceară un medicament pentru Leila, care făcuse peste noapte febră, poate de la supărarea ei, poate de la frigul de pe aeroportul de acasă, cât au așteptat avionul ce urma să îi ducă undeva în siguranță. Farmacista o privește cu compasiune și dorință să ajute, dar nu poate înțelege exact ce îi trebuie femeii. Amal a început să facă gesturi din ce în ce mai largi și mai disperate legate de starea Leilei, mimând cum se simte fetița. Farmacista a arătat spre diverse medicamente și făcea semne, dar nu au reușit să se înțeleagă, iar farmacista nu putea să le ofere medicamente fără să știe despre ce e vorba. Așa că… nu a putut decât să-i ofere mamei un zâmbet trist și o ridicare neputincioasă de umeri.

La școală, directoarea a primit-o pe Leila cu drag, cu un zâmbet mare pe față, dar nu știa cum să-i explice ce trebuie să facă. Fetița a rămas în bancă, mută, privind cum ceilalți copii vorbeau între ei și râdeau. Și-a aruncat ochii pe fereastră, gândindu-se oare ce fac prietenii ei de acasă. Apoi, a revenit cu privirea în clasă, dorindu-și să fie și ea ca acești copii, să se joace, că vorbească și să râdă împreună, dar nu știa cum să se facă înțeleasă.

„أريد أن أكون مثلهم. أريد أن ألعب وأضحك.
لكنني لا أعرف كيف أبدأ.” *****

A doua zi, Amal și Youssef au încercat să cumpere mâncare de la un magazin din apropiere. Amal făcea gesturi către rafturi, apoi în aer și iar către rafturi, încercând să explice ce are nevoie, dar vânzătoarea nu înțelegea. Youssef, plin de frustrare,  a ieșit pe stradă, întrebând pe cine întâlnea dacă știe unde ar putea găsi de lucru. Dar răspunsul tuturor a fost un zâmbet politicos și un ridicat din umeri. Oamenii păreau amabili și dornici să îl ajute, dar nu reușeau să îl înțeleagă, iar el nici atât pe ei.

Când s-au întors toți 3 la adăpost, toți trei erau obosiți și, mai ales, frustrați și supărați. Leila a scris în acea seară în jurnalul ei așa:

„أشعر بالوحدة الشديدة. لا أحد يفهمنا.”******

Refugiații primesc translator instantaneu!

Dar a doua zi dimineața, ceva s-a schimbat. Ceva ce le va aduce soluția! Câțiva reprezentanți ai unui ONG au venit în sala de sport, aducând cu ei dispozitive mobile de traducere, mai exact, pentru fiecare câte un  translator instantaneu Vasco Translator V4. Cu ajutorul unui interpret, voluntarii le-au explicat cum să folosească dispozitivele de traducere instant pentru a comunica cu localnicii. Leila a fost cea mai încântată și mai nerăbdătoare să vadă minunea. A luat dispozitivul și s-a apropiat de un grup de copii care se jucau în curtea școlii. A apăsat butonul și a spus:

„هل يمكنني اللعب معكم؟”(”Pot să mă joc cu voi?”)

Când copiii au auzit traducerea în limba română, au zâmbit și au făcut semn să se alăture. Leila a uitat de febră și a început să alerge alături de ei, fericită.

Pe lângă aceste aparate, refugiații au mai primit și căști cu traducător Vasco Translator E1. Pe care Leila le-a luat la școală, temătoare că nu or să își facă treaba. Dar învățătoarea i-a spus Leilei ceva, iar dispozitivul a făcut traducerea instant:

„Leila, poți desena ceva ce îți place?” (ليلى هل تستطيعين رسم شيء يعجبك؟)

Fetița s-a luminat toată, a luat un creion și a început să deseneze plină de entuziasm și curaj casa în care a locuit înainte să ajungă în România. Când a terminat desenul, a început să plângă de dorul vieții ei de dinainte de război. Învățătoarea a îmbrățișat-o cu empatie și grijă maternă și a liniștit-o, arătând că se poate crea o conexiune între oameni cu ajutorul tehnologiei, mai exact cu ajutorul căștilor cu traducător.

Părinții încep să se relaxeze – vor putea să se întrețină singuri!

Lucrurile păreau a fi la fel de interesante și diferite și pentru părinții Leilei. Mama ei, Amal a intrat în aceeași farmacie de ziua trecută, a ridicat dispozitivul de traducere la gură și a rostit câteva cuvinte în limba ei.

„ابنتي الصغيرة تعاني من الحمى. ما هو الدواء الذي تنصحني به؟”

Aparatul a tradus imediat cuvintele:

„Fetița mea are febră. Ce medicament îmi recomandați?” (ابنتي الصغيرة تعاني من الحمى. ما هو الدواء الذي تنصح به؟)

Amal a zâmbit fericită, când a văzut că farmacista a înțeles întrebarea ei. Farmacista a zâmbit și ea, la rândul ei, încântată că Amal a găsit o modalitate de comunicare și, mai ales, că poate să ajute încă pe cineva care are nevoie de ajutor. Apoi, Amal a reușit să cumpere mâncare de la magazin pâine, brânză și niște hummus, folosind aparatul de tradus. Vânzătoarea i-a zâmbit, i-a răspuns în română, iar Amal a repetat încet după aparat: „Mulțumesc.”

Tatăl, Youssef, nu a avut o experiență mai prejos, ci una care i-a adus speranță în viitorul familiei sale. El a mers în aceeași zi la un interviu pentru un loc de muncă în construcții. Cu ajutorul dispozitivului, a spus clar:

„أنا عامل ماهر، وأعرف كيفية القيام بالبناء والتشطيب.” („Sunt muncitor calificat, știu să fac zidărie și finisaje.”)

Angajatorul i-a răspuns prin același aparat:

„Vom începe cu o perioadă de probă. Ai unde să stai?” („سنبدأ بفترة تجريبية. هل لديك مكان للإقامة؟”)

Pentru prima dată, toți 3, Leila, Amal și Youssef au simțit că au o șansă să își refacă viața și să își găsească un nou loc în lume.

În seara aceea, Leila a scris în jurnalul ei:

„أخيرًا، أشعر أنني مفهومة.” (În sfârșit, mă simt înțeleasă.)
„أمي وأبي يبدوان أكثر سعادة الآن.” (Mama și tata par mai fericiți acum.)
„ربما يمكننا البدء من هنا.” (Poate că o putem lua de la capăt aici.)

După doar câteva luni, Leila a ajuns să le povestească jumătate în română, jumătate cu ajutorul aparatului de tradus, despre locul de unde este ea. Despre școala ei, despre prietenii ei și despre cât de fericită era acolo, dar și cât de fericită este iar, acum că se poate înțelege foarte bine cu toți, datorită căștilor cu traducător.

La rândul ei, Amal își salută acum vecinii în fiecare zi cu un „Bună dimineața” stângaci, dar vesel, iar Youssef lucrează cu entuziasm și dorință de a fi cât de se poate de bun într-o echipă de români, cu care se înțelege cu ajutorul unui translator vocal.

În jurnalul ei, Leila a început de cecva vreme să scrie gânduri mult mai optimiste, mai vesele decât în primele zile, când abia aterizare în această țară nouă:

„لم نعد وحيدين. أصبح لدينا صوت.” (Nu ne-am mai simțit singuri. Am avut o voce.)
„أشعر أنني أستطيع البدء من جديد هنا.” (Simt că pot începe din nou aici.)

Este real impactul tehnologiei Vasco Electronics în viața oamenilor?

Cu siguranță că este! Aceste dispozitive deschid lumea, sunt cheia către o lume fără bariere lingvistice. Sunt, practic, o revoluție în comunicare. Iar comunicarea este esența conexiunii umane, de care toți avem nevoie, fie că suntem conștienți sau nu de acest lucru.

În acest moment, conform datelor de pe site-ul UNHCR (Agenția Națiunilor Unite pentru refugiați) sunt 34,024,027 milioane de refugiați în lumea aceasta! O sumă incredibil de mare! Cât de utile sunt aceste instrumente de comunicare între refugiați și cei care îi primesc în țara lor, oferindu-le șansa de a începe viața de la capăt.

De ce să alegi tehnologia Vasco Electronics? Ai mai multe beneficii de netăgăduit:

✔ Acces la servicii esențiale – farmacie, spital, instituții publice
✔ Integrare socială – interacțiuni cu vecinii, colegii de muncă, vânzătorii
✔ Acces la educație – sprijin pentru copii în școli
✔ Oportunități de muncă – interviuri, înțelegerea cerințelor angajatorului
✔ Siguranță și confort psihologic – reducerea anxietății cauzate de bariera lingvistică
✔ Crearea unei comunități – posibilitatea de a împărtăși experiențe și povești

Astfel, cu ajutorul Vasco Electronics, barierele lingvistice dispar, iar lumea devine un loc mai mic, mai accesibil și mai prietenos. Ajungi să ai libertatea de a vorbi cu oricine, oriunde, oricând. Asta da revoluție! Iar dezvoltarea acestei tehnologii este departe de a se fi terminat!

 

–––––––––––––––––

 

Traducere texte netraduse:

*De ce nu înțeleg?

**De ce nu mă înțeleg? Le-am spus că mi-e foame. În avion, am încercat să cer apă, dar ei doar au zâmbit. Chiar și când am coborât, nimeni nu știa ce vreau.

***Vreau să mă joc cu ei, dar nu știu cum să o spun. De ce se uită la mine așa? Sunt diferită?

****Vreau să mă înțeleg cu ei!

*****Vreau să fiu ca ei. Vreau să mă joc și să râd. Dar nu știu cum să încep.

******Mă simt atât de singură. Nimeni nu ne înțelege.

–––

Acest articol este înscris în competiția de blogging creativ Superblog 2025. Personajele și întâmplările din acest articol sunt imaginare, chiar dacă situațiile pot fi extrem de familiare pentru unele persoane. 

Surse fotografii:

• vascopelectronics.ro
• phttps://www.pexels.com/photo/a-young-girl-smiles-while-sitting-on-a-bench-27198739/
• https://romania.iom.int/news/resettlement-romania-resumes-syrian-refugees-arrive-turkey-iom-support
• freepik.com