În articolul precedent am zugrăvit în mare detaliile pe care le ştiaţi sau nu, despre persoana Gabriellei Chanel sau Coco Chanel. Departe de a fi dus o viaţă perfectă, începând cu copilaria ei, aceasta s-a axat pe muncă în majoritatea timpului.
“Egală bărbaţilor în viaţa profesională, adesea superioară lor, Gabrielle Chanel a fost, în confruntarea cu aspiraţiile inimii, cea mai dezarmată dintre femei. Lucrul cel mai dezastruos fiind faptul că, dacă îmbrăcămintea a fost centrul întregii ei existenţe, marea problemă a fost dragostea. Un domeniu în care nu a cunoscut decât deziluzii.
Formată, descoperită, inventată de bărbaţi, a muncit toată viaţa pentru femei, fără să le iubească îndeajuns pentru a uita de sine împodobindu-le. Fiecare persoană de sexul ei îi apărea acestei fiinţe pasionale sub trăsăturile unei potenţiale rivale, astfel încât, până la ultima, văzându-se nu aşa cum era, ci aşa cum fusese în anii ei de tinereţe, angajată cu totul în războiul dus pentru a plăcea, Chanel şi-a dedicat în taină sieşi artificiile ei cele mai provocatoare.
Fiecare dintre colecţiile ei era cunoscută ca o reîntoarcere solitară, un lung voiaj nemărturisit în arcanele propriului trecut…acel trecut de care ea nu vorbea niciodată.“
Primul a fost Étienne Balsan. Cel care a introdus-o în cercurile parisiene. Pe ascuns. Pentru că în prim-plan erau alte metrese favoritele lui. Niciodată un bărbat şi-a prezentat amanta mamei lui. Nici Étienne nu avea de gând să o facă. Astfel că, Coco sătula de toanele şi indispoziţiile sale, se îndrăgosteşte iremediabil de un bun prieten al acestuia: Arthur Capel sau Boy Chapel este cel care i-a arătat o nouă faţă a dragostei.
“ Gabrielle Chanel a susţinut în numeroase împrejurări că nu iubise decât o singură dată şi că nu cunoscuse decât un singur bărbat care să i se pară făcut pentru ea : Arthur Capel. Şi este aproape sigur că, măcar o dată, spunea adevărul. “
Lumea pe care Coco şi-a construit-o în jurul şi cu ajutorul lui (el i-a împrumutat suma de bani necesară deschiderii atelierului) a fost una reală. Iubind, s-a descoperit pe sine. Şi a mai descoperit faptul că atunci când era îndrăgostită, munca o interesa mai puţin. Pentru că fericirea venise acum sub altă formă. Deşi încă fiind în acelaşi cerc şi cu Etienne, acest lucru nu a împiedicat-o să cunoască o viaţă socială activă. Boy, era un suflet trubadur cu o minte sclipitoare şi un sportiv desăvârşit. Destule motive pentru care Coco să îşi dorească să devină ceva mai mult: soţia lui. Avea 28 de ani, era frumoasă şi era iubită. Aşadar, ce îi împiedica?
Doar că, la fel ca în multe alte cazuri dragostea avea un preţ: titlul şi averea. Ceea ce lui Gabrielle îi lipsea cu desăvârşire. Nu se născuse în familia potrivită, ci dobândise încet faima. Dragostea celor doi era mare şi aparent puternică. Asta până când Etienne îi dă vestea cea proastă: Boy se va căsători. Dar nu cu ea. Ci cu o fată de familie bună. Nu ştim dacă era răzbunarea tăcută sau doar dorea să o scutească pe Coco de o suferinţă.
Aceasta îl confruntă şi primeşte doar asigurarea că pe ea o iubeşte. Nimic mai mult. În ciuda acestui lucru relaţia celor doi continuă nestingherită. Dar cum soarta este potrivnică, crudă şi te ia pe neaşteptate, cu lovituri dure, nu a ocolit-o nici pe madame. A fost îndeajuns un singur telefon care să îi schimbe viaţa. Artur “Boy” Capel decedase într-un accident de maşină. Nu a vrut să meargă să îl vadă şi nici să se prezinte la funeralii. Tot ceea ce şi-a dorit e să vadă locul accidentului.
“Maşina căpitanului era tot acolo, trasă la o parte, pe jumătate arsă, irecuperabilă. Tânăra doamnă îi dăduse ocol punând mâinile pe ea ca o oarbă. Apoi se aşezase pe o bornă şi acolo, întorcând spatele drumului, cu capul plecat şi fără să clintească, plânse cumplit. Cumplit. Timp de câteva ore, precizase şoferul. Din discreţie, el se îndepărtase. Distincţia era clar făcută: Gabrielle putea, Gabrielle ştia să plângă. Dar numai cu faţa plecată spre pământ.“
Astfel, îşi dezvăluie adevărata faţă: este şi va rămane o ţărancă plecată din Cévennes. Legăturile ei cu pământul, cu modul de îngropăciune şi cu tratarea vieţii în general, îi trăda originea. Devenită Doamnă prin munca asiduă, ascunzând cu o îngrijorare eternă locul originar, trăindu-şi viaţa într-o continuă acţiune teatrală, Gabrielle nu face decât să îşi accentueze minciunile şi greşelile făcute.
Nimeni nu putea spune că o cunoaşte cu adevărat. Nimeni nu putea pătrunde dincolo de masca pe care o afişa. Se prea poate doar ca sora ei sau chiar Boy să fi reuşit să pătrundă. Dar, în final, acest lucru prea puţin ne mai interesează. Când spunem astazi Chanel, spunem eleganţă, libertate, minimalism, mix-match şi reinventare. Şi-a reinventat viaţa, aducând-o pe scenă în faţa a sute de oameni. A făcut milioane de oameni să îi poarte creaţiile.
Poate de cele mai multe ori ar trebui să o preferam aşa cum o ştim: celebra creatoare de modă care a îndrăznit să taile sforile Belle Epoque-ului şi să elibereze femeile din mode ridicole. Alţii au urmat-o îndeaproape, dar nimeni nu a devenit egal cu ea. Şi cum ai putea să te pretinzi a fi o Coco într-o lume în care predomină surorile K. şi cu care, de fapt, te identifici cel mai bine ? Cine ar comite un asemenea sacrilegiu?
În final, cred că nu vom ajunge niciodată să o cunoaştem pe Coco. Nici cei care au fost confidenţii ei şi nici cei care vor să dezlege misterul vieţii ei. Aşadar, nu ne rămane decât să ne imaginăm fascinanta lume a fetiţei crescute la mânăstirea Obazine, devenită emblemă în moda internaţională.
Până data viitoare eu mă duc să o caut pe “á Coco, á Coco, trocadero…“
PS Anumite paragrafe din text au fost preluate din biografia Coco Chanel de Edmonde Charles-Roux de la Editura Rao, pe care v-o recomand dacă doriţi să descoperiţi umitoarea lume în care a trăit.
Daniela Ciucă
Photo credits:
http://www.marieclaire.co.uk/blogs/542820/the-40-best-style-quotes-of-all-time.html
0 Comentarii