Stare post Webstock

Am asteptat cu mare nerabdare Webstock 2015. A fost si s-a dus. Dar starea si trairile Webstock persista inca.

Este prima data cand particip, asa ca nu am cu ce sa compar. Nu pot sa scriu despre ce a fost diferit, ce a lipsit, ce a fost in plus, ce ar fi trebuit sa fie altfel fata de alti ani. Pot sa descriu cum a fost acum, nu foarte obiectiv, pentru ca prefer sa prezint partea subiectiva, care implica emotii si stari, nu sa fac cronica seaca evenimentului. Cronica am facut-o pe contul meu de Twitter.

Am plecat emotionata de acasa, nestiind la ce sa ma astept. Cand am ajuns si am vazut marea de oameni, m-am facut mica. Ei stiau majoritatea despre ce e vorba si cu ce se mananca. Eu eram boboc. Nici nu cunosteam pe nimeni. (Ulterior am descoperit ca de fapt cunoasteam mai multi, unii din offline, altii din online). Eram hotarata sa tac si sa observ. Si asta am facut. Cand toti alcatuiau un stup imens zumzaitor, eu am stat la distanta si am analizat ce se intampla. M-am plimbat mult printre oameni, i-am studiat. Am la prezentari. Mi-a placut. Am fost la debate-uri. A fost interesant.

Dar ce mi-a placut a fost ca mi-am amintit de copilarie si de visul meu de pe atunci. Sa va povestesc putin despre ce e vorba. Cand eram eu mica si simpatica, fratele meu avea o iubita care avea o masina de scris neagra, frumoasa, de care eu eram fascinata. As fi putut scrie incontinuu la ea. Am scris scrisorici pentru zilele de nastere si am scris doar pentru placerea de a scrie la o masina de scris. Apoi, cand am primit primul meu calculator, prin clasa a 3-a cred, am inceput sa copiez Winnetou intr-un document pe calculator. Asa m-am invatat eu sa scriu la calculator si asa am ajuns sa tastez atat de repede azi. De fapt, pe atunci visam sa devin secretara (assistent manager ar fi azi, mai mult de o secretara simpla 🙂 )

Care e legatura cu Webstock si visul meu din copilarie? Pai la Webstock am avut ocazia sa ma intorc in timp. Cei de la Staropramen au adus o masina de scris veche ca sa ne amintim/descoperim cum arata Twitter pe vremea bunicii. Bonusul a fost ca pe masura ce scriai, umpleai un pahar cu bere. Asta da utilizare inteligenta a tehnologiei, nu? :))

Ah, mai era ceva ce am bifat: mi-am facut poze intr-un photo booth Coca Cola, cu props-uri. It was fun! 🙂 Va pup. Am fugit! 😉