Spre insula românilor în Grecia

În ultima vreme, nu am prea avut excursii fără peripeții. Unele mai mari, altele mai mărunte. Dar nu am reușit să mă plictisesc datorită lor.

Am așteptat cu mare nerăbdare câteva luni vacanța în Grecia, pentru că nu mai fusesem de vreo 8 ani. Îmi plac muzica, limba, apa, ruinele și sunt tare încântată acum, că scriu dintr-o căsuță micuță, grecească, din Theologos.

Șofer de vacanță

Am hotărât să merg cu mașina, pentru a mă bucura pe deplin de tot. Drumul a fost lung, am condus aproape fără oprire până la Keramoti, unde speram să prindem ultimul feribot spre insulă. Desigur că am alimentat în Bulgaria, înainte de Makaza, pentru că am primit informații ( 😛 ) cum că ar fi mult mai scump carburantul în Grecia. Granițele nu au fost prea aglomerate. Am așteptat puțin, dar, față de ce citeam pe site-uri și pe forumuri despre cozile interminabile…a fost parfum!

Cum spuneam, goneam cât putea mașina mea (în limitele de viteză legale) să ajungem cât mai repede la feribot. Desigur că nu l-am prins și a rămas să trecem a doua zi cu primul feribot pe insulă. Era vorba de doar 3-4 ore de somn până la primul feribot. Am căutat cazare, dar era totul plin și, ce mai era disponibil, ar fi însemnat un somn extrem de scump. Așa că, am decis să rămânem în mașină. Vlad s-a tot foit în mașină că nu are loc de picioare și, până la urmă, a sfârșit dormind buștean pe o bancă lângă mașină. Eu m-am plimbat pe lângă apă, am obținut informațiile necesare referitoare la feribot de la un turc dintr-un tir, am băut un smoothie delicios de fructul pasiunii cu mango, am urmărit pescarii sau pe cei care trebăluiau în feriboturile de la mal.

Cu feribotul spre insulă

Timpul a trecut repede și iată că am intrat prima în feribot și m-am năpustit pe scările interioare să ajung sus, să văd priveliștea. Am intrat în zona închisă de pe feribot – unde Vlad spunea că pare că este zona VIP – și am băut un ceai, un latte și am mâncat niște croissante, iar apoi am urcat sus de tot, pentru a urmări micile valuri făcute de feribot pe mare, insulele pe care le zăream în întuneric, pe măsură ce înaintam spre Thassos. Aproape că am prins răsăritul pe feribot, lucru extraordinar. După ce am ajuns pe insulă, am făcut câțiva kilometri și am oprit pentru fotografii, pentru că priveliștea era prea frumoasă. Soarele tocmai ce răsărise, lumina era aurie, marea minunată și noi încântați.

Lipsa orelor prețioase de somn și oboseala de la condus au început să-și facă efectele și abia așteptam să ajung la cazare să mă arunc în pat. Când am dat de orășelul unde urma să ne petrecem următoarele 2 săptămâni a fost ca și cum aș fi ajuns într-un orășel de vis. Căsuțe mici de piatră, străzi pavate cu piatră, taverne mici, încântătoare, viță de vie peste tot, măslini ca și cum ar fi fost pruni la noi și smochini imenși peste tot. Ajunsesem acasă!

 

Un duș rapid, o masă pe fast forward și somn. Mult somn. Somn până după-amiază, când ne-am echipat corespunzător și am plecat spre plaja Pefkari, unde Vlad a înotat ca peștișorul fericiti și noi, ceilalți, ne-am odihnit pe malul apei, cu picioarele în apă până mult după ce a apus soarele. Apa era caldă, sărată și minunată. Numai bine după așa ore obositoare până la destinație.

La întoarcerea spre casă am făcut niște cumpărături la supermarketul dintre Pefkari și Potos și la un alt supermarket din Potos și apoi acasă, pentru cină și somn. Din nou mult somn. Vacanța mea a început perfect. Exact ceea ce aveam nevoie. 🙂