In viata asta….sa ai sincronizare este totul.
Sa fii la momentul potrivit, la locul potrivit. Si asta e valabil de la evitarea accidentelor, la cantatul intr-un cor, la ajutarea unor prieteni, la gasirea persoanei care sa se potriveasca sufletului tau.
Un job, o casa, un pantof, o toala, care ti se potrivesc, care iti fac viata mai usoara sau mai colorata, toate le poti gasi daca, iarasi, te afli la momentul potrivit, la locul potrivit si cu persoana potrivita.
Apoi e important sa spui ce trebuie la momentul care trebuie. Daca nu faci asta, te trezesti pierzandu-te in tot felul de explicatii care oricum nu ajuta la nimic, raul fiind deja facut. (ups, am comis-o!)
Uneori, cand ti se spune ce trebuie, cand trebuie, de catre cine trebuie ( pentru ca si asta este foarte important, nu?), te poti trezi ca zambesti sau ca totul se lumineaza in mintea ta sau ca armatele de fluturi din stomac au pornit un atac necrutator asupra simturilor tale.
Ce te faci daca mereu esti in contratimp si nici urma de sincronizare? Daca iti place ritmul asta asa…care nu se aliniaza cu celelalte din jur? N-o fi oare obositor? Nu te stoarce de toata energia? Dar ce poti face? Iti place contratimpul! Oare iti place? Sau doar l-ai acceptat pentru c-asa-i in tenis si te-ai convins ca de fapt iti place, ca sa iti fie mai usor?
In cazul asta, doar in cazul asta, alege sa fii in rand cu ritmurile celelalte. Sincronizeaza-te. Alege sa ti se intample lucruri frumoase la momentul potrivit, la locul potrivit si cu persoana potrivita.
Photo credits:
http://www.seoandy.net/brand/timing/
4 Comentarii
[…] Ce fel de prieten este acela care nu este langa tine atunci cand ai nevoie de el/ea? Ce fel de prieten este acela care dispare doar pentru ca se intampla ceva interesant in viata lor si nu au timp de tine? Unde este prietenia atunci cand ii suni sa vorbesti despre problemele tale si el/ea te ignora? Poti spune ca a fost o problema de sincronziare? […]
*nu la acel gen de zambet….
Vlad, nu acel gen de zambet ma gandeam eu, ci la unul provenit din prea mult drag, nu a paguba 🙂
Dar extrapoland…da…ai dreptate. Ca romani, cu greu ne putem urni sa facem ceva sa tinda spre perfect. Sa ne dorim sa facem ceva bine nu doar din datorie, ci pentru ca asa suntem noi, pentru ca nu putem, nu ne lasa inima sa facem altfel.
Si imi doresc ca toata lumea sa stie sa zambeasca atunci cand obtine un succes cat de mic. Orice succes mare este realizat din succese mici, zilnice, poate chiar la nivel de minute sau ore. Sa ne apreciem mai mult si sa ne stim valoarea. Si atunci, sa zambim. 🙂
@Uneori, cand ti se spune ce trebuie, cand trebuie, de catre cine trebuie (pentru ca si asta este foarte important, nu?), te poti trezi ca zambesti@ – exact… asta e zambetul specific romanesc, care e greu de transformat in ambitie pentru a fi real, a-ti face datoria la timp si cu daruire, a face un lucru cat mai aproape de perfectiune si mai ales a simti implinirea timpului investit calitativ foarte bine in ceva care te satisface…
cat de snob sa fii sa nu stii ce iti place?
cat de multumit sa fii, atunci cand zambesti a paguba?
cat de lunga estea viata ta, incat sa nu ti-o traiesti din plin, zambind mereu dupa succese??