Acum 30 minute am terminat de citit un articol care nu a făcut altceva decât să pună o căpiță de paie pe un foc aprins de ceva vreme. Cam de pe vremea când eram eu în școală. Eram un copil neastâmpărat, care se plictisea repede, care termina repede ce avea de făcut în clasă, care apoi deranja ora găsindu-și alte preocupări. Toți erau de acord ca academic sunt foarte bună, prind din zbor ce se predă, nu trebuie să depun mari eforturi, dar că lasă de dorit comportamentul meu în timpul orei. Deranjam mereu.
Oare nu și-a pus nimeni problema că mi se părea de pe atunci stupid să mi se dicteze ce să cred eu despre o operă de artă? Oare nu s-a gândit nimeni că poate vreau să îmi spun părerea, nu să reproduc cuvânt cu cuvânt ce spuneau alții? Nu i-a trecut nimănui prin minte că poate aș fi putut veni cu niște idei revoluționare în interpretarea oricăuia dintre autorii pe care îi studiam? Nu spun că aș fi făcut asta. Dar există posibilitatea să fi putut face asta. Dacă mi s-ar fi oferit ocazia. La fel și mulți alți copii care erau catalogați drept neascultători, neastâmpărați și altele din aceeași categorie.
Din păcate, situația nu s-a schimbat prea mult. În continuare copiilor care termină rapid ce au de făcut în clasă ori li se dă să lucreze suplimentar până termină și ceilalți, ori sunt admonestați și pedepsiți pentru că deranjează ora. Adică, practic, sunt pedepsiți pentru că nu sunt mai lenți, pentru că mintea lor lucrează mai rapid. Pentru că sunt buni la ceva. Productivă atitudine a dascălilor. Exact ce avem nevoie. Buldozere care să îi aducă pe toți la același nivel. Să nu strălucească nimeni. Nimeni să nu gândească mai mult decât e nevoie pentru că gândirea dăunează grav liniștii din clasă.
Oare câte minți strălucite au fost îngropate de modelul ăsta de educație? Liniștea este atât de importantă în clasă? Desigur, uneori este importantă. Dar pentru mine, gălăgia în clasă înseamnă că rotițele copiilor ălora se mișcă, gândesc. Nu e mai bine să îi antrenezi în discuții gălăgioase și să știi că mintea lor este la lecția predată, la tema de discuție propusă de tine decât să fie liniște de mormânt, iar mințile lor să hoinărească din ce în ce mai departe de tema orei?
În scurta perioadă cât am fost profesor, am remarcat câteva chestiuni. Este foarte greu să faci liniște într-o clasă. Dacă vrei să faci liniște folosind amenințări reușești uneori, alteori nu reușești. Copiii te citesc imediat, degeaba încerci să te dezvălui altfel decât ești. Dacă un elev face o glumă bună, râzi, nu îți va crăpa fața. Nu toate orele trebuie ținute în clasă. Poți învăța engleză mai ales având dezbateri pe diverse teme ciudate, nu scriind în caiete. Dacă îi vei corecta încontinuu se inhibă, lasa-i să explice cum știu ei mai bine. Dacă tu ai înțeles ce au vrut să spună, acela e un succes, actul comunicării s-a făcut cu succes.
Știți ce s-a întâmplat în timpul orelor gălăgioase din clasă sau din parcul de lângă școală? Am cunoscut copiii ăia mai bine. Am aflat care le sunt visele și ce nu le place, am aflat cum gândesc, am aflat că sunt creativi, am aflat că sunt mîndri unii de alții și dacă cineva are nevoie de ajutor, sar toți să îl ajute, am aflat că se bucură unii de alții, am aflat de cine le este dor, pe cine iubesc, am aflat ce înseamnă să fii o echipă, am aflat ce înseamnă să fii singur și totuși să nu fii singur și multe altele. Îmi este dor de toți copiii care îmi spuneau doamna profesoară și acum îmi spun simplu Rahela. Nu știu dacă așa este, dar eu simt că îmi spun Rahela și nu doamna profesoară pentru că m-au simțit mai reală, că le-am arătat că școala nu este doar scris și învățat pe de rost. Rămâne să îmi confirme sau infirme ei crezul.
Mi-aș dori ca profesorii să înțeleagă că soluția în școli nu este liniștea, ci gălăgia. Gălăgia gândurilor și a ideilor. Acolo e viitorul mai bun, mai luminos, mai frumos. În mințile copiilor noștri. Pe care ei îi educă.
Așa că MAKE SOME NOISE, KIDS!
Photo credits:
www.elearningmind.com
0 Comentarii