Cred că multe ori ne confruntăm în timp cu probleme legate de întreţinerea hainelor – a ţesăturilor sau a diverselor produse de încălţăminte. Sfaturile de mai jos sunt probate de mine. Mai bine să învăţam din greşelile altora decât să le facem şi noi.
Mătasea naturală se spală manual
Se spală manual NUMAI cu detergent cu uleiuri naturale. Am încercat până şi detergenţii lichizi pentru mătase naturală iar aceştia decolorează. Pe când săpunul natural nu, pentru că are uleiuri vegetale care îngrijesc ţesătura. Eu am folosit săpunul solid DOVE. De asemenea spălând la maşină automată chiar şi pe programul de mătase riscaţi să se decoloreze. Sunt unele ţesături din mătase care ies la spălare. Puteţi schimba situaţia adăugând în apa în care spălaţi sare fie de mare fie normală. Va integra culoarea în ţesătura în medie de 80-90%.
În general o ţesătură care s-a decolorat (albit) nu se mai poate colora la loc. Pentru vopsire se folosesc numai culori speciale la rece. Fibrele naturale sensibile NU se fierb. Aceste produse le găsiţi în magazinele de specialitate sau în magazinele cu articole pentru pictură sau handcrafting.
Lâna se poate spăla de mână sau la maşină pe programul de lână
Eu am folosit Perwoll pentru lână şi spală foarte bine. Dacă nu eşti sigur că s-ar comporta cum trebuie, spală manual.
La fel ca şi mătasea evită să storci aceste produse prin răsucire. Mai degrabă strângele în pumni şi apoi lasă-le să se scurgă pe un umeraş sau pe o plasă specială pentru cadă sau stander.
Pielea întoarsă se poate în general spăla.
Evident, poţi încerca pe o porţiune mică pentru a vedea cum se comportă. În funcţie de gradul de fineţe poţi opta pentru un burete sau o perie de unghii. Ca detergent folosesc gel de duş sau săpun natural. Înmoaie pielea într-un lighean, în care ai topit prealabil săpunul, las-o la înmuiat şi apoi freacă uşor. Clăteşte din mai multe ape şi lăs-o la scurs şi apoi la uscat.
Toate materialele menţionate mai sus, mai ales mătasea şi pielea NU se usucă direct în razele soarelui. Ci undeva mai întunecos dar aerisit. Vă spun din proprie experienţă. 🙂
Încălţămintea din piele întoarsă se mai poate curăţa cu anumite sprayuri care au în compoziţia lor şi pigmenţi de culoare. Pantofii negrii vor arăta ca noi indiferent cât de purtaţi şi decoloraţi sunt. De asemenea se pot folosi pentru geci, genţi sau alte produse din piele întoarsă. Sunt şi anumite creme lichide pentru piele întoarsă dar care se găsesc mai rar.
Pielea naturala normală
Se poate curăţa cu o soluţie cremoasă (de la Sano, de exemplu), care este specială pentru toate tipurile din piele mai puţin cea întoarsă. În timp ce curăţă, îngrijeşte pielea şi o face să arate ca nouă. Lăsaţi să îşi facă efectul şi apoi puteţi aplica o cremă solidă sau lichidă de pantofi. Eu am încercat şi varianta de a spăla la maşina automată anumite încălţări, dar nu recomand total pentru că riscaţi să se dezlipească. De mână este cel mai bine.
Produsele de îngrijire pentru pantofi mi le achiziţionez din Kaufland pentru că sunt cam singurii care au un raport bun calitate/preţ.
Depozitarea încălțămintei pe timp de iarnă/vară
Atunci cînd nu mai folosiţi încălţămintea de iarnă sau chiar şi cea de vară din piele, depozitaţi-le în spaţii/cutii aerisite. NU le înghesuiţi pentru că riscaţi să apară pe ele anumite dungi sau semne care nu vor ieşi nicicum. Plus se pot deforma şi nu le mai puteţi folosi. Curăţaţi cu o perie specială de cauciuc pielea întoarsă. O găsiţi la magazinele de specialitate.
Eliminarea petelor
Petele de pix de pe haine ies cu fixativ sau spirt. Puteţi să încercaţi cu un beţisor de ureche pe o porţiune mică. În cazul fixativului, pata se poate întinde, dar imediat puteţi spăla locul cu săpun lichid şi cu apă călduţă.
Pentru albirea hainelor folosesc pudra Snow sau Perwoll pentru haine albe. Ambele sunt la fel de bune şi dau rezultatele aşteptate.
Nu am menţionat bumbacul şi produsele din polyester pentru că, de obicei, se ştie că se spală între 30-90 de grade pentru bumbac şi 30-50 de grade pentru polyester.
Aşa cum am menţionat la începutul articolului toate trucurile au fost folosite de mine. Vă sfătuiesc totuşi să le probaţi pe alocuri ascunse pentru a nu deteriora definitiv produsul.
Sper să vă fie de folos şi astept şi alte trucuri pe care le folosiţi voi pentru a vă îmbunătăţi şi uşura munca. Întreţinerea hainelor nu este totuşi o sarcină pentru NASA! 🙂
Pe curând,
Daniela
Photos credits:
http://www.andreearaicu.ro/wp-content/uploads/2014/12/hainele-tale-uzate-e1417972442502.jpg
http://byclaudiungureanu.ro/wp-content/uploads/2015/10/matase-naturala.jpg
0 Comentarii