Vă scriam aici că eu prefer să am parte de sărbători în familie şi că îi aştept acasă pe ai mei. Ei bine, ai mei au venit acasă şi la telefonul meu supărat cum că de fiecare dată mergem noi la ei şi că mie îmi e greu cu un copil să mă duc pe drumuri atâta vreme şi că cei de la Foto Union au o campanie faină la care vreau să mergem cu toţii…minunea s-a petrecut. Cu mic, cu mare, am adus Muntele la Mohamed (unde Muntele sunt părinţii mei din Piatra Neamţ şi fratele meu Alfred, Rodica şi Patrick, iar Mahomed suntem eu şi frate-meu Claudiu şi Irina).
Am ajuns şi la Portret de Familie – nu fără peripeţii – unde ne-am simţit minunat, iar acum ai mei au şi ei o poză faină împreună, are şi frate-meu Alfred o poză faină cu familia lui faină, avem toată familia poză împreună şi, mai ales, după 32 de ani, am şi eu din nou o poză cu familia originală: eu, fraţii mei şi părinţii mei. Şi îmi place tare de noi. Urmează un Crăciun în familie la capitală. Sărbători în familie – versiunea Iftode! 🙂
V-am scris despre toate astea pentru că eu cred că momentele frumoase trebuie împărtăşite. Şi cu cine să împărtăşesc decât cu voi?
Păcat că nu avem zăpadă, pentru că ar fi fost un Crăciun ca în poveşti. Aşa…este un Crăciun de poveste! 🙂
1 Comentariu
[…] să petreci mai mult timp cu familia este binevenit. Așa că…după cum vă menționam și aici, am bufnit, am răbufnit și am obținut ce voiam: să aduc toată familia apropiată la […]