web analytics

Vezi ce rezoluție am pe 2017

decizie

În decembrie, acum 1 an, mi-am propus ca rezoluție pentru 2016 să fiu mulțumită cu ce am. Nu, nu mi-am propus să stagnez, să nu mă dezvolt, să nu încerc să obțin mai mult de la viață. Ci doar să fiu mulțumită cu ceea ce am reușit, cu ceea ce am obținut, în cazul în care am depus toate eforturile pentru a obține mai mult, dar nu am reușit decât parțial. Înseamnă că mi-am propus să nu găsesc mereu motive de nemulțumire, să fiu oarbă la partea frumoasă a lucrurilor.

Am reușit să fiu mulțumită?

Eu zic că am reușit în mare să mă țin de această rezoluție. Da, uneori am mai fost nemulțumită, am mai cârtit, m-am mai enervat, că deh…am și eu momentele mele de rătăcire. Dar per total, cred că am reușit să nu mă depărtez prea tare de ceea ce mi-am propus. Au fost pași înapoi, uneori am simțit că se repetă anul anterior cu micile sale drame, dar eu zic că am evoluat. Am învățat din ce am greșit și anul ăsta nu voi mai repeta greșelile de anul trecut (sper). Deși, sunt sigură, din când în când, parcă le-aș mai repeta, așa, de dragul persoanelor lângă care le-am repetat. :))

Este momentul pentru rezoluția pe 2017

După îndelungi parlamentări cu mine însămi, am decis ca rezoluția pe anul acesta să fie să călătoresc cât pot mai mult. Bine, asta este ceva ce este valabil oricând pentru mine, dar anul acesta aș vrea să rămân fără un ban în buzunar pentru că am călătorit atât de mult. Chiar fără o lețcaie în portofel, tot aș fi extrem de bogată. Amintirile, trăirile și emoțiile, persoanele pe care le-am cunoscut și locurile pe care le-am cunoscut sunt de ajuns.

Și ca o completare la ce am spus deja, îmi propun să vă povestesc și vouă despre călătoriile mele. Ce îmi propun să văd și să fac, apoi ce am reușit din ceea ce mi-am propus. Rămâne de văzut dacă voi avea măcar același succes pe care l-am avut cu rezoluția 2016.

Nu îți pune ținte mici

Poate că vi se pare că ceea ce mi-am propus este puțin nerealist. Posibil să fie. De fapt, sunt sigură că nu este chiar atât de ușor de obținut și că voi avea diverse obstacole de trecut pentru a călători atât de mult cât îmi doresc.

Dar eu știu o chestie: dacă îți pui ținte înalte, cu siguranță vei reuși să obții mai mult decât ai fi reușit dacă ținta nu era atât de sus. Prin urmare, măcar o dată la două luni îmi doresc să merg undeva.

Ce mai rămâne de spus? DREAM BIG! Drumul ți-e deschis ‘nainte!

Tu ce te-ai hotărât să faci anul ăsta, ceva ce nu ai reușit în alți ani? 🙂

 

Trimite prietenilor

S-ar putea să-ți placă și...

7 Comentarii

  • Reply Ce vreau de la mine în anul 2018 - Rahela Petrescu 3 ianuarie 2018 at 6:58 pm

    […] ca anul respectiv să învăț să fiu mulțumită, iar anul trecut mi-am spus că trebuie să călătoresc mai mult. A venit vremea să mă hotărăsc ce doresc de la mine anul acesta. Dar mai întâi să vedem […]

  • Reply eumiealmeu 25 ianuarie 2017 at 7:24 pm

    gata, gata să cad… sg lucru pe care nu l-am reușit în anii trecuți a fost cel cu gândurile negre…
    deci lupt cu un vajnic și oribil obicei, dar vreau să-l înfrâng. el în zeci de ani, eu într-unul singur, pe el!
    în rest… de NaNo aș vrea să mai scriu o carte, dar până atunci să public vreo 5 – hai, să fiu modestă – am zis una la 3 luni, să nu mă avânt la luna și cartea – că oricum a trecut ianuarie și nu a ieșit nimic… 🙂
    în ce privește visul tău cu plecatul – cu foarte puțini bani am văzut cele 25 de țări, așa că se poate orice, mai ales că ai prieteni peste tot… succes!

    • Reply Rahela 26 ianuarie 2017 at 3:13 pm

      Hei, hei! Baftă la scris! Inspirația să curgă gârlă și la fle și cărțile. :))
      E bine dacă nu te lași înfrântă! Și dă-i și luptă! 🙂
      Visul meu…Dacă ar fi vorba doar de mine….da…Dar eu trebuie să fac cheltuieli pentru 2. Asta e mult mai greu de obținut. Dar încet-încet reușesc. 🙂 Puup

  • Reply Mirela 25 ianuarie 2017 at 6:33 pm

    Da, functioneaza legea atractiei pentru ca ”vezi” oportunitatile cand apar. O sa reusesti sa gasesti solutia,. Cu Kerala da, inseamna ca nu ti-au validat inscrierea, de ce nu inteleg. Ca ai fi primit mail si linkul sa ceri oamenilor sa te voteze. EI cauta bloggeri de travel, lifestyle, food in principal. Dar sunt multe alte oportunitati, ce este al tau este pus deoparte mereu am crezut in acest lucru si s-a dovedit corect. Mai ales cand cauti activ si nu te impiedici de ”nu se poate” . O sa reusesti!

    • Reply Rahela 25 ianuarie 2017 at 9:12 pm

      Pe Chantel am de toate. Și travel și lifestyle și food. Mă voi înscrie cu acela. Mulțumesc pentru încurajări! Țin ochii deschiși la oportunităi! 😉 Succes în toate! 🙂

  • Reply Rahela 25 ianuarie 2017 at 5:37 pm

    Că bine zici, Mirela! Și eu cred în legea atracției. Pe lângă asta, cred că trebuie să avem curaj. Curaj să înșfăcăm de guler oportunitățile și să profităm de ele. 🙂
    Apropo de Kerala, mă înscrisesem și eu anul ăsta, dar nu știu ce să zic, nu am primit nimic referitor la asta, nici refuz, nici confirmare că m-am înscris, nici nimic. Ceea ce mă face să cred că, de fapt, nu m-am înscris. :)) Tare îmi doresc să ajung în India. Este în TOP 3 alături de Japonia și Vietnam.
    Eu încă sunt în analiză de piață ca să aflu ce ar trebui să fac să pot călători cât de mult pot și să scriu. Adică, de fapt, să îmi îndeplinesc visul de-o viață. Caut sfaturi și colaborări. :))
    Îți doresc să atragi ceea ce îți dorești și să ai curaj! 🙂

  • Reply Mirela 25 ianuarie 2017 at 3:54 pm

    🙂 Ar trebui sa vezi lista mea! Nu cred ca ti-ai propus ceva nerealist. Si oricum, daca ne propunem putin, putin realizam, daca ne propunem mult, realizam poate nu tot (doar o data mi s-a intamplat sa realizez mai mult decat imi propusesem, dar dintr-o imprejurare fericita, o exceptie).
    Nu stiu unde citisem ca nu este bine sa iti pui ca obiectiv sa avansezi in cariera ca nu tine de tine. Din experienta mea tine. Cand mi-am propus (printre altele) sa devin manager, mi-am intins antenele (vreme de cateva luni) si am aflat ca este pozitie de manager la noi in departament (ceea ce banuiam). M-am propus sefei prin iulie, mi-a spus ca nu-i cazul si ca am destul. Mi-am cautat Manager in alta parte. Am gasit peste doua luni. Mi-am depus demisia. Am primit pozitia, atunci cand eram dispusa sa renunt. Desigur, aflasem ca o sa vina cineva pilos pe pozitie, direct din concediul de maternitate, care nicci macar nu ava experienta in departamentul nostru. Si eu urma sa o invat dupa sa fie sefa mea. Dar cum prilejul a fost prielnic (urma o perioada in care era mare mare nevoie de mine) si se schimbasera un pic circumstantele, am fost numita eu si uite asa am ajuns Manager. Pentru ca imi propusesem ca anul acela sa realizez asta. Desigur, au fost si sanse, dar sanse avem mereu, sau ni le putem crea. Si sansele trec pe langa noi daca nu le luam. Eu nu as fi primit pozitia, as fi stat, muncit fara o zi pauza cu lunile si dupa venea altcineva daca nu eram hotarata.
    A si in 2015 mi-am pus pe lista ca in 2016 sa merg in India cu un Info Trip ceva (stiam ca mai fusesera de la noi, 5 zile qatar si ma gandeam ca poate poate). Dar nu a fost, insa am primit o luna in Kerala datorita concursului. Imi pusesem asta inca din octombrie, nov 2015, imi spusesem: anul viitor tb sa ajung. Cum nu mai eram angajata si la inceput este greu, nu prea imi permiteam sa imi finantez calatoria, asa ca am trimis dorinta sa merg cu ajutorul blogului. Si asa a fost. La mine a functionat legea atractiei mereu, dar cu ceva ajutor de la mine, adica m-am straduit mult sa fac orice sa functioneze. Tot ce a tinut de mine, mai departe…
    Asa este in orice: cand iti stii prioritatile actionezi in consecinta si poti sa iti influentezi viata in functie de alegerile pe care le faci si de ce este mai important pentru tine. Nu trebuie sa ne fie frica sa dorim mult sau sa spunem asta.
    Asa ca iti urez cat mai multe calatorii de tot felul si vise implinite!

  • Scrie un comentariu