Hai să nu exagerez. Se vede în fotografie că nu sunt supărată. Nu am plecat supărată de la Webstock, ci doar puțin dezumflată. Supărată am plecat de la una dintre sesiuni. Dar despre asta puțin mai jos.
Să încep cu alte chestii care nu mi-au plăcut
⇒ Să încep spunând că îmi plac video-urile Jamillei. Sunt utile și well done pentru ceea ce a reușit să realizeze. Dar când pui în balanță o doamnă care știe să gătească bine, cu un polițist care a determinat schimbări la șefia Poliției, a reușit să îmbunătățească imaginea Poliției (lucru destul de greu de realizat, totuși), a scris 2 cărți…parcă nu mi se pare că votarea Personalitatea Anului decurge în parametrii potriviți.
⇒ Momentele publicitare (să le zic așa) de la începutul conferinței s-au lungit mult prea mult. Înțeleg necesitatea partenerilor și importanța lor, dar poate ar trebui să înțeleagă și ei că informațiile concise sunt cel mai bine reținute.
⇒ Înțeleg că sunt prea puține evenimente de gen și că simțim toți nevoia de a vorbi unii cu alții și de a socializa, dar parcă prea mulți participanți pe holuri, în loc să fie la prezentări. But hey! Maybe it’s just me.
Pentru că de data asta ceva m-a iritat cam tare, trebuie să vă spun, că altfel nu pot. Cu ocazia asta anunț că protestez împotriva moderatorilor care nu știu direcția pe care trebuie să își ducă invitații și împotriva glumelor nepotrivite într-un cadru nepotrivit.
Iar acum, ce m-a iritat teribil
De unde protestul meu? De când cu prezentarea ce a purtat numele Online Communication Trends. Sună bine, nu? Sună a ceva la care eu, ca blogger și participant foarte activ în lumea online, ar trebui să iau parte, să fiu prezentă să văd ce zic și alții că ar fi trendurile în mediul unde activez eu.
Așa am zis și eu. Că trebuie să merg la prezentarea asta și că, având în vedere invitații, ar trebui să fie la un anumit nivel și să ofere ceva informații utile. Ei bine, m-am înșelat. Doi dintre invitați au încercat cât de cât să răspundă la întrebările moderatoarei Andressa (aici e o altă discuție despre cum nu a știut să mențină discuția pe direcția dată de titlul sesiunii) și să se încadreze în ceea ce încerca să construiască ea (deși eu nu am înțeles). Dar doi dintre invitați se întreceau în exprimarea frustrărilor de care sufereau pe plan profesional, de parcă interesa pe cineva de ce nu mai lucrează unde lucrau. Celălalt invitat oscila între glume în momente nepotrivite și răspunsuri la obiect.
Recunosc, la un moment dat, când discuția a ajuns la un punct în care gluma a fost suită la bară, am părăsit furioasă încăperea. Nu venisem la o discuție la o bere cu prietenii, să ne povestim ce am făcut la fotbal și nici nu eram la o șuetă cu fetele. Eram într-un loc unde se presupunea că lumea venise și să asculte chestii inteligente. Posibil să mă fi înșelat, deoarece publicul, în general, nu a părut deranjat de glumele nepotrivite care se făceau. Prin urmare, am considerat că pierd timpul și am mers la o altă prezentare care mă interesa și al cărei început îl ratasem pentru 20 de minute de glume ca între băieți. Trist.
Final pozitiv – altfel nu se poate
Deși această postare este doar cu chestiuni negative, trebuie să vă spun că, de fapt, mie mi-a plăcut ediția aceasta și abia aștept să vină anul 2017 cu o nouă ediție! 😛 Dacă vrei să afli cum să faci să ai campanii plătite și să citești câteva citate de la Webstock care mi-au plăcut, intră AICI, iar dacă vrei să descoperi ce mi-a plăcut la Webstock și să descoperi câteva linkuri foarte utile, citește articolul ACESTA. Plus că am câteva fotografii faine făcute de Foto Union și printate cu ajutorul HP. Așa că eu mă declar mulțumită! 😛
1 Comentariu
[…] ajuns și anul acesta la Webstock. Anul trecut am plecat puțin dezumflată. Nu este genul meu de eveniment pentru că sunt prea multe persoane necunoscute, prea mulți care […]