După cum știți, sunt cel mai mare fan al călătoriilor, al hoinărelii pe străzi prin orașe pe care nu le-am mai vizitat vreodată, orașe la care am visat să le văd și orașe pe care le-am vizitat deja, dar magia lor m-a acaparat și mă cheamă din vreme în vreme să le iau din nou străzile de piatră la rând. Dar nu sunt o călătoare de profesie doar în scopuri turistice. Nici gând.
Am avut în jur de 20 de ACASĂ
Traseul vieții mele a fost în așa fel încât, dacă nu luăm în considerație mutările din timpul facultății (care au fost peste 10), am ajuns deja să mă pregătesc pentru mutarea cu numărul 10. Ori că nah, am divorțat, ba că m-am mutat singură cu Vlad, ori că a fost un incendiu în blocul unde stăteam, ori că mă mut la mai bine.
O fi mult? O fi puțin? Nu știu. Dar știu că pentru mine asta a adus lipsa unei legături cu vreuna dintre casele unde am locuit. Nu am mai simțit asta de când aveam 19 ani și ai mei au vândut apartamentul care mi-a fost cămin de la 7 ani. Și de la 19 ani nu am mai avut CĂMIN. Nu am stat destul de mult undeva, încât să reușesc să îmi fac un cuib.
Cum am reușit să mă simt confortabil oriunde am stat? Am transferat sentimentul de cămin asupra persoanelor. Prin urmare, nu am mai avut așteptări de la designul interior al apartamentelor sau caselor în care am locuit, ci am devenit dependentă de sentimentele calde pe care mi le-au oferit persoanele din jurul meu. Cu alte cuvinte, acolo unde sunt părinții mei, unde sunt frații mei și prietenii mei apropiați, acolo este ACASĂ pentru mine.
Având la activ atâtea locuri în care am stat, dacă este să vă povestesc cum îmi place mie să îmi petrec timpul atunci când sunt acasă…ei bine, cred că mai bine vorbim despre cum îmi place mie să îmi petrec timpul vorbind cu familia sau prietenii (fie live, fie prin telefon, fie prin Facebook sau Skype).
Filme franțuzești, o carte sau discuții în familie
Dar recunosc, sunt mare fan al filmelor, în special comediile franceze sau comediile alb-negru. Desigur că îmi plac filmele psihologice și cele polițiste (sunt o femeie puternică, nu?), dar și cele plasate în perioada medievală, dar care nu sunt, totuși, prea dark (pentru că trebuie să rămân în contact cu partea romantică, feminină, măcar un pic). Și da, îmi place să lenevesc cu picioarele pe pereți, uitându-mi o zi întreagă la filme, ridicându-mă doar să mai iau o felie de pizza făcută în casă sau să preiau comanda de paste quatro formaggi.
Cred că pentru fiecare dintre noi diferă de la o zi la alta ce ne-ar plăcea să facem când ajungem acasă. Eu clar deschid calculatorul și pun muzică. Pentru că la muncă nu pot asculta cât și cum îmi place. Eventual, chiar scriu un articol ori pentru blog, ori pentru revistă. Eventual mai joc SIMS4 (dacă am chef) și apoi mă relaxez cu o carte virtuală sau una ale cărei file chiar pot fi atinse.
Desigur, la îndemână se găsește un ceai cald sau o limonadă (în funcție de sezon). Și da, ăsta este apogeul. Îmi place să lenevesc citind. Dacă am prieteni sau familie în vizită, atunci clar ne relaxăm cu dezbateri aprinse, argumentate. Da, știu, e ciudat că mie mi se par relaxante aceste discuții, dar asta înseamnă să vii dintr-o familie în care sunt destule personalități puternice și toți au experimentat multe în viața lor. Și ador partea asta a familiei mele, când ne întâlnim și discutăm.
Apoi a apărut Vlad în viața mea
Din acel moment, CĂMIN pentru mine a devenit orice loc în care este Vlad. Și ne place când avem destul timp de petrecut amândoi. Dacă nu ne uităm împreună la film ronțăind ceva pregătit de amândoi special pentru acest moment, atunci suntem împreună afară, jucând fotbal (Vlad spune oricui îl ascultă că mama lui se pricepe la fotbal – și nu, nu l-am învățat eu să zică așa 😛 ) sau plimbându-ne cu bicicleta (Vlad) și trotineta (eu). Dacă nici asta nu facem pentru că e frig afară sau plouă, atunci clar este timpul pentru orele de iubire. Mai exact, urmează ora de gâdilat, cea de luptat, de pupici, de îmbrățișat și orice altceva ce ne trece prin cap.
Minutele cât țin aceste ore de iubire sunt cele mai frumoase și cele mai profunde și mai aproape de inima mea minute pe care le-aș putea trăi. Eu, uitând că sunt un adult cu responsabilități, iar Vlad, uitând de toate șotiile zilnice, amândoi într-o uitare de orice altceva. Suntem doar noi doi, eu, învățându-l să se bucure de lucrurile mici și încercând să îi arăt ce contează în viață, iar el, învățându-mă că nu trebuie să uit niciodată să fiu copil, să râd și să mă joc cât pot mai mult.
Nu știu cât va mai dura
Nu știu cât voi mai avea parte de aceste minuni ale vieții. Nu știu când Vlad va hotărî că este prea mare pentru așa ceva. Și toate mamele de băieți, cred, își doresc să facă o magie să nu se termine această perioadă extraordinară din creșterea copilului. Atunci când ești tot universul băiatului tău (aproape tot, să nu uit de Messi!) și când, chiar dacă se mai supără pe tine, nu poate să stea fără să vorbească cu tine și vine cu ochii mari la tine și îți spune că te iubește și că nu vrea să mai fiți supărați. Dacă mi-aș dori să rețină doar 3 lucruri de la mine mi-ar plăcea ca acestea să fie capacitatea de a ierta și uita, puterea de a se ridica singur și veselia.
Uite că am pornit de la ce îmi place să fac acasă în timpul meu liber și am sfârșit într-o notă nostalgică, vorbind despre viitorul Vlad, cel care îmi imaginez eu că va deveni.
De fapt, am primit de la stona.ro provocarea de a scrie pe blogul meu despre cum îmi place să îmi petrec timpul atunci când sunt acasă. Și a ieșit articolul de mai sus.
Surse media:
Shutterstock
Colecția personală
0 Comentarii