„ … Şi apoi nu există om fără tragedie, nu există decât ceea ce credem despre asta. Totul e consumaţie. Totul pare făcut aşa cum vedem pe stradă, indiferent, trecând prin pasajul aparenţei. Totul miroase a regulă şi îşi păstrează secretul.” – ARAGON, Henri Matisse, roman
Fascinaţia personală pentru persoana creatoarei de modă Gabrielle Chanel alias Coco Chanel a început odată cu vizionarea unor filme despre viaţa ei. Mai mult sau mai puţin hollywoodiene, cu sau fără patosul modei, axate pe viaţa personală sau cea a brandului, acestea ne prezintă în mare aceaşi poveste.
Gabrielle Chanel, născută într-o familie săracă, este dusă împreună cu sora sa la orfelinat de către tatăl sau, după moartea mamei sale. Acel moment a fost singura dată când şi-au mai văzut tatăl. Astfel, sunt crescute într-un spirit dur şi rece, alături de celelalte fetiţe ce sunt educate de măicuţe.
Toată viaţa sa Coco s-a luptat cu trecutul care îi dădea târcoale. Dar, ca şi pasărea Phoenix, a ştiut să reînvie din propria cenuşă. Cu ajutorul surorii sale, care pe parcursul întregii sale vieţi a ajutat-o în atelier, a pus bazele unui alt fel de modă.
Trecutul ca şi laitmotiv a format accente în toate colecţiile sale, de la început şi până astăzi. A fost prima creatoare care a creat pantalonii pentru femei. Fiind înca perioada Belle Epoque, acestea nu renunţaseră la accesoriile debordante şi fastuoase.
În schimb Chanel le propune altceva: ţinute simple, lejere şi care le pun mai uşor în valoare. Mizând pe schimbările istorice care aveau loc, descoperă jerseul, pe care îl împrumută de la marinarii francezi şi îl introduce în garderoba feminină.
Până atunci, ca femeie, cu cât aveai corpul mai încorsetat şi mai plin de podoabe, cu atât mai mult demonstrai că făceai parte din elită.
Coco, scapă de mitul acesta: little black dress va fi piesa de rezistenţă pe care o va introduce cât de curând.
Lumea încă neobişnuită cu acest tip de propuneri, va privi cu oarecare amuzament creaţiile sale. Dar geniul ei a fost rapid acceptat. Simplitate, dar nu minimalism este cuvântul cheie.
Va urma…
1 Comentariu
[…] articolul precedent am zugrăvit în mare detaliile pe care le ştiaţi sau nu, despre persoana Gabriellei Chanel sau […]