Nu pot să spun că nu îmi place contemporanul. Îmi place telefonul meu – deși îl uit mereu pe te miri unde -, îmi place cinema-ul, îmi place că pot să scriu pe blogul ăsta și multe altele. Dar parcă mi-ar plăcea să nu pot fi găsită la orice oră, oriunde, oricând, parcă mi-ar plăcea să merg mai mult la teatru, mi-ar plăcea să țin legătura cu oamenii care contează prin scrisori.
Vara asta am reluat legătura cu o veche și dragă prietenă. S-a mutat acum mulți ani în străinătate și am reușit să știm una de alta prin scrisori. O dată la o lună sau două ne scriam. Apoi scrisorile au devenit mai rare, până s-au oprit de tot. Viața a devenit prea aglomerată pentru amândouă și ne-am lăsat prinse în iureșul zilnic. Și mi-a părut rău pentru asta. Anul ăsta, însă, când a venit în țară, ne-am întânit, ne-am lăudat amandouă cu progeniturile – că deh…avem cu ce… 🙂 – am depănat amintiri și am râs mult, ca atunci, în alte vremuri.
Mi-a făcut surpriza să vină cu scrisorile pe care i le-am trimis atunci, în alte vremuri, demult. A fost extraordinar să arunc o privire în trecut, să văd cum abordam eu prietenia, ce însemna pentru minte un prieten și cum scriam. M-am amuzat teribil uneori, alteori am fost nostalgică și alte ori mi-a părut rău că nu am ținut legătura în continuare.
Partea bună e că ne-am regăsit. Și partea și mai bună e că în seara asta am verificat cutia poștală după mai multe zile în care am fost plecată și m-am așteptat să găsesc nilte facturi, ca de obicei. Ei bine…nu. În seara asta am găsit o scrisoare! M-am emoționat și m-am bucurat ca un copil! Era o SCRISOARE! Scrisă de mână! Și nu era o greșeală! Scrisoarea avea numele meu pe ea. Mai primisem în vreo câțiva ani felicitări de sărbători, dar scrisori scrise de mână nu.
Prietena mea mi-a făcut surpriza de a-mi scrie o scrisoare, pe care eu am găsit-o chiar azi, de ziua românilor de pretutindeni! Ce cadou mai frumos aș fi putut primi? Îți mulțumesc, draga mea. Să știi că am remarcat și foaia cu ramură de măslin. Nu era necesară. Știu că vii cu gânduri bune! 🙂
Voi când ați primit ultima dată o scrisoare? De la cine ați primit-o? Cum v-ați simțit? Vreau să știu tot! 🙂
0 Comentarii