Am scris articolul de mai jos, în aeroport, în drum spre casă fiind, într-un restaurant fain, întreruptă din când în când de un vecin de masă, care era curios ce scriu atâta și căruia i-am povestit că vin din Andaluzia și apoi l-am încântat cu câteva locuri faine pe care le-ar putea vizita în România.
În mod normal, aș fi început să scriu despre toate locurile minunate din Andaluzia care mi-au plăcut, în detaliu. Dar am zis să încep cu începutul și să o iau încetișor, să nu mă agit prea tare, pentru că mi-a plăcut prea mult ceea ce am văzut.
***
E greu să aștepți în aeroport
Sunt în aeroport în Milano și aștept o pizza Margherita, preferata mea și a băiatului meu. Ar devora-o aici singur cât eu aș scrie articolul asta. 🙂
În timp ce aștept, mă uit la o reproducere la scara largă a operei lui Michelangelo Cina cea de Taină și ascult în jurul meu diverse discuții în diverse limbi. Câte mese, atâtea limbi diferite. Și totuși, când vine chelnerița, toți vorbesc aceeași limbă, chiar dacă sunt germano-danezi, care locuiesc în Luxemburg. E fantastică globalizarea asta.
Am o stare puțin albastră. S-a terminat concediul și mâine mă voi duce la munca. Dimineață mă uitam pe geam și vedeam Playamalaya, iar acum, mă uit pe geam și vad unul dintre turnurile de control. Totuși, încă am o stare bună. Încă nu sunt întoarsă acasă. Încă nu s-a terminat concediul meu. (Și nici nu se va termina când credeam eu că se va termina, dar asta este o poveste pentru un alt articol.)
Și ce concediu a fost! Alături de 2 dintre fostele mele colege din facultate, dintre care una este my best friend. Pe care nu am mai văzut-o de 3 ani. Abia aștept anul viitor să o vizitez din nou, împreună cu Vlad. Simt că îi va pica și lui cu tronc sudul Spaniei, asa cum am simțit și eu zilele astea.
Am mai fost prin 2005 în sudul Spaniei, în Malaga, dar doar pentru o noapte și nu am apucat sa vizitez suficient de multe. Însă am reținut sentimentul pe care l-am avut. Am reținut vibe-ul orașului. Nici acum nu pot spune că socoteala de acasă s-a potrivit cu cea din târg, adică nu am stat decât câteva ore în oraș. Dar am obținut ce am putut mai mult din ce am primit. Plus că am recunoscut vibe-ul orașului. Nu s-a schimbat. Mi-a plăcut chiar mai mult acum.
Dar să revin la oile mele sau, mai bine zis, la călătoriile și aventurile mele în Andaluzia. 😉
Condusul în sudul Spaniei
Toată lumea este relaxată în Andaluzia, nimeni nu se stresează (mai ales la volan), apa a fost rece anul asta, dar vremea a fost perfectă pentru ca fotografiile mele să iasă cum îmi doream, iar satele și orașele sunt exact ceea ce mi-a recomandat doctorul. 😛
Legat de condus, cred că șoferii spanioli din sud nu fac prea multe ore de condus înainte să obțină permisul. Este absolut halucinant modul lor de a intra pe autostradă, fără să te bage în seamă ca ești pe banda respectivă. O altă chestie este faptul că nu semnalizează. Intri în „rotonda” și nu știi la ce să te aștepți. Ar putea face stânga, la fel de bine cum ar putea merge înainte. Sau poate dreapta. Trebuie să fii mereu pe faza, în caz că cel din față se răzgândește în privința direcției. Doar nu vrei să îți trimită notificare cu 3 zile înainte că o va lua pe altă cale decât cea pe care este acum.
O altă chestie este că, deși nu au cei mai străluciți șoferi, au autostrăzi foarte faine. Late, cu benzi multiple, în funcție de necesități, în funcție de amplasamentul în relief. Pe multe segmente ale autostrăzilor, scuarul dintre sensuri sunt umplute cu leandri, în loc de paletuțele alea verzi de la noi de pe autostradă, care te protejează de faza lunga a celor din sensul opus. Doar că soluția spaniolilor este mult mai estetica. 🙂
Pe lângă toate astea, au diverse parcări subterane și terane, ceea ce te ajută. Trebuie să parchezi doar pe culoarea albă. Orice altceva, galben sau albastru, nu e recomandat. Te trezești cu amendă.
Iar o altă parte faină este că centrul orașelor prin care am trecut este mai degrabă pietonal. Adică nu trebuie să te stresezi să te asiguri, pentru că ești în siguranță. Asta dacă ai obiceiul de a ține linie dreaptă când mergi și nu de a merge în toate direcțiile, ca mine, căutând cele mai bune perspective pentru pozele mele. :))
Orașele din Andaluzia
În sud, majoritatea orașelor sunt albe. Unele mai albe decât altele. Și cu nuanțe superbe de turcoaz, verde, mov, albastru, roz, pe care le întâlnești la uși, flori, plantele verzi puzderie, vase decorative sau biciclete parcate lângă uși. Contraste minunate, arome delicioase în aer, oameni relaxați, restaurante chic, vederi fantastice.
Am urcat zilele astea mai multe scări decât am urcat în viata mea. Și am stat niște ani la etajul 4 într-un bloc fără lift. Simt că acum sunt mai în formă decât oricând. Evident, exagerez. 😛
Dar tot efortul de a merge atâta amar de kilometri pe jos a fost răsplătit de priveliștile absolut minunate care s-au desfășurat în fața ochilor mei în fiecare zi. Începând cu Benajarafe și terminând cu Nerja, Malaga, Almunecar, Marbella, Frigiliana, Velez Malaga, Torre del Mar sau Granada.
Dacă ar fi să aleg orașele mele preferate din excursia asta în Andaluzia, aș opta pentru Frigiliana, Marbella și Nerja. Apoi, la mica distanță, Malaga. Au un vibe foarte fain, pe gustul și inima mea. În Frigiliana m-aș muta mâine. Nu azi, că nu am timp să aleg casa perfectă. 🙂
***
Mă opresc aici, pentru moment. Aș putea scrie multe altele. Dar mai am câteva articole de scris și voi povesti din fiecare oraș sau sat vizitat mai în detaliu, cât să vă conving că merită un concediu prelungit în Andaluzia.
Credit foto: arhiva personală – și nu sunt editate. 😉
0 Comentarii