Îmi place să fie armonie. Îmi place tot ceea ce nu zgârie retina. Și îmi plac lucrurile altfel. Ca și viața, mereu altfel, dar cu ceva constant ce te ține ancorat.
Aveam 18 ani când mi-am dorit să fiu decoratoare de vitrine. În acel anotimp al studiilor mele, școală pentru așa ceva nu exista. Și așa am ajuns constructor de case, cu speranța că undeva, cândva se va întâmpla. Rulând rapid filmul vieții am ajuns azi, când pot spune că acel vis e real, deși vitrinele au rămas undeva în plan secundar. Acel “undeva, cândva” s-a materializat și am ajuns să decorez, să ambientez și să pun în practică ceea ce imaginația mea plăsmuiește.
Crearea unui ambient e în strânsă legătură cu persoana ce se va bucura de spațiul respectiv și de percepția mea asupra destinației.
Poate cea mai mare provocare e să te ocupi de un spațiu personal, când ești propriul client și ar trebui să te privești introspectiv, să poți să scoți de la tine obiectiv cine ești, ce dorești și în ce mod ai vrea să te simți când vei păși pentru prima oară în creația ta.
Am avut destule emoții când a trebuit să decorez și să pun în aplicare concepțiile mele de amenajare într-o locație proprie ce urma să aibă ca activitate prepararea ceaiului. Mai exact o mică ceainărie.
Am pornit de la ideea că nimic nu trebuie să fie strident, iar ambientul trebuie să furnizeze o stare de pace și relaxare. Și-atunci am ales tonuri neutre, cu mici accente de culoare ce urmăreau să contureze cele patru anotimpuri ale anului. Un spațiu mic are nevoie să respire și nu să dea senzația că-ți pică tavanul în cap. Și nici că pereții vin peste tine și că abia aștepți să bei ceaiul ca să nu pleci sufocat.
Am ales tonuri calde pentru culorile permanente, astfel încât să mă pot juca din când în când schimbând micile obiecte de decor fără a modifica prea mult conceptul de bază. Oamenii au nevoie de acel ceva ce, în permanență să-i facă să se simtă “acasă” și în același timp să le dea senzația de un refresh. Să spunem că imaginile pot ține loc cuvintelor mult mai bine. 🙂
0 Comentarii