Îmi pare rău…

Dragule, nu-s un afiş şi nici o mașină pentru test-drive. Sunt o femeie, cu suflet ce se vede în ochi, cu grăiri ce se văd în scris şi cu o inteligenţă pe care, dacă nu eşti dispus să o descoperi, nici nu vei şti că e acolo. Îmi pare rău că nu poţi vedea dincolo de coşurile de pe faţă, sprâncenele pe care nu le pensez în fiecare zi, coafura wild în mare parte a timpului.

O femeie nu este doar ce se vede!

Îmi pare rău că şoldurile mele late te dezgustă, sau că picioarele mele nu sunt tocmai de flamingo. Îmi pare rău că îţi aduc aminte de mama ta şi îmi pare rău pentru ea, deoarece tocmai ai călcat-o în picioare cu aşa comparaţii. Îmi pare rău că tu crezi că momentul chimic dintre  noi e valabil doar dacă mă placi în primele 1,3 secunde de când mă vezi.

Îmi pare rău că nu sunt o femeie care tace, că poate aşa, tu ai comanda şi eu aş executa. Îmi pare rău că nu intru în categoria de modele care sunt atât de des afişate în cataloage sau pe catwalk.

Sincer, îmi pare rău pentru tine, dacă ai ajuns la o vârstă, la care crezi că o femeie doar asta poate însemna. Că o lady trebuie să fie cocoţată pe tocuri şi cu Chanelul la braţ. Că faptul că porţi pantofi Oxford şi costum comandat de la Milano şi că barba ta super aranjată te va face mai bărbat.

Iubești cine sunt eu?

Dragule, toate cele mai de sus fără respect faţă de orice femeie care îţi trece prin faţa ochilor, e egal cu zero. Cum poţi să îmi spui că mă placi, iubeşti sau mai ştiu eu ce alte dulcegării cu E-uri, când tocmai ai înjurat-o pe doamna de pe trecerea de pietoni.

Cum pot şti eu că mă iubeşti pentru că sunt eu?

Că nu sunt produsul industriei care nicicând nu va fi reală. Că de fapt încearcă să distrugă şi ultima fărâmă de realitate din mine. Noroc că multe din noi, suntem suficient de inteligente, şi ne-am dat seama de asta la timp.

Îmi pare rău iubitule că nu am părul lung, suficient cât să te pierzi în el. Îmi pare rău că talia mea nu are 60 şi că fundul nu e de 90.

Îmi pare rău că datorită faptului că mă am doar pe mine, lucrul ăsta te va împiedica să te dezmierd. Sau să îţi spun că eu cred în tine, oricine ai fi.

Îmi pare rău că mă dau de gol atunci când mă înroşesc în faţa ta. Că cică asta înseamnă că îţi pasă de persoana respectivă. Surprins?

Îmi pare rău ca nu sunt suficient de bună pentru tine

Îmi pare rău pentru multe lucruri dar nu îmi pare rău că te-am cunoscut. În fond, fără tine, unde mai ajungeam eu? Îmi pare rău că poate te compar cu alţii şi ştiu exact cu cine am de a face cam din primele conversaţii… dar vezi tu, iubitule, când o calci pe alta în picioare, mă tem că vei face asta într-o bună zi şi cu mine. Şi serios, de nu mă iubesc mai mult pe mine acum, decât te iubesc pe tine. Că încă nu am ajuns să te iubesc, deşi îţi spun iubitule. Că poate oi fi iubit de alte Cosânzene. Eu le-am ratat. Poate dacă le-aş fi văzut aş fi ştiut ce îţi place. Dar ce folos? Că doar eu una sunt şi ele multe.

Îmi pare rău iubitule, că nu sunt ceea ce vrei. Dar ce noroc pe mine că sunt ceea ce vreau eu să fiu şi alţii văd asta. Vezi tu, unii se străduie să mă cunoască cum tu nu o faci. Alţii m-au citit din prima, sau au jucat la cacealma, doar-doar le pică dama de treflă în mână. Tu nici măcar te-ai străduit să mă descifrezi cu dicţionarul în mână. Că dacă l-ai avea, degeaba. Nu m-ai găsi la pagina potrivită.

Îmi pare rău dragule, pentru că mângâierile mele nu sunt de ajuns. Nu or fi pentru că nu au ajuns încă la tine. Eşti la un deget distanţă şi o jumătate de lume în tine. Friendzone e acum bariera perfectă pentru sentimentele încă nedezvoltate. Să ferească sfântu’ să îţi scape ceva. Că mie nu mi-a scăpat nimic.

Îmi pare rău, dar nu mai am regrete

Îmi pare rău iubitule că celulita mea te face să te strâmbi, deşi îţi plac cojile de portocale. Îţi aduc aminte de Crăciun. Îmi pare rău iubitule că uneori mă cam intimidezi şi mă faci să zic prostii. Cum ar fi „ Te iubesc!” cam timid şi cam prostănac. Îmi pare rău că zâmbetul meu nu ţi-a ajuns la suflet. Că e cale lungă până acolo, iar cu „ia-mă nene” nu se poate ajunge.

Îmi pare rău că nu vezi în mine mama copiilor tăi, deşi mama ta te-a învăţat să o respecţi. Îmi pare rău că nu sunt mereu pe aceiaşi lungime de undă cu tine, dar uneori sunt mai preocupată să fim amândoi cu picioarele pe pământ.

Îmi pare rău că planetele pe care suntem nu se vor alinia niciodată. Că destinele noastre sunt scrise separat şi că de fapt nu au fost menite să se întâlnească vreodată. Că de fapt ne-am întâlnit accidental şi era să ne fie fatal.  Pentru mine fatal pentru tine banal.

Îmi pare rău că nu sunt tipa dispusă pentru discuţii în mijloc de noapte, când ultima dată m-ai lăsat să vorbesc singură. Îmi pare rău că ţi-am alocat mai mult timp decât ar fi trebuit. Că ţi-am dat şanse pe care nu le meritai, dar am crezut în tine şi în şansa ta de schimbare.

Îmi pare rău, dar discuţia noastră se încheie aici. Că e tarziu şi nu mai am loc de regrete. Şi pentru că sunt fată bună, te las să îmi spui ultimul „ Îmi pare rău!”, că să nu îmi pară mie mai târziu.

Pare-mi-se mie acum că ai vrea să spui ceva, dar  eu mă gândesc că dacă tu ai fi fost bicarbonatul meu de sodiu eu aş fi putut fi lămâia ta…