Ideea de fericire sau, mai bine zis, dorința de a atinge fericirea a făcut să curgă multe cuvinte de-a lungul timpului. De când ne naștem suntem într-o cursă nebună după fericire.
Fericirea este Fata Morgana?
Și se pare că, pe măsură ce trece timpul, țelul nostru se depărtează tot mai mult. Să fie un miraj la care nu putem ajunge niciodată?Ceva la care au dreptul să ajungă doar o mică adunătură de oameni dintre care eu sau tu nu vei face parte niciodată? Chiar nu putem să fac nimic pentru a ne infiltra în prea-fericita grupare?
Cine decide ce înseamnă fericirea?
Cine stabilește momentul în care poți să te oprești și să spui că ești fericit? Eu una, urăsc regulile, urăsc tot ce înseamnă limitare, urăsc să mă încadrez în standardele celorlați. Asta înseamnă clar că nu voi fi niciodată fericită urmând pașii celorlalți spre fericire.
Am încercat să urmez modul celorlalți de a vedea lucrurile și nu am reușit decât să fiu nefericită. Așa că, în cele din urmă, am luat viața de piept și am zis că eu sunt șefa vieții mele și fac lucrurile cum vreau eu. Punct.
Fericirea nu e un punct fix
Unii cred că fericirea este ceva grandios, măreț. Că e nevoie de o explozie vizibilă din spațiu ca să poți spune că ești fericit. Ei bine, eu cred că e fix invers. Fericirea aceea mare e formată din zeci și mii de fericiri mici.
Fericirea este apusul măreț din aproape fiecare seară, vizibil din casă, pâinea aburindă scoasă din mașina de pâine, o îmbrățișare de la Vlad și relaxarea pe niște scânduri de lemn lângă o mare dragă. Poate fi o față de care, pur și simplu, mă îndrăgostesc pe stradă pentru că îmi place aerul din jurul persoanei respective. Sau o melodie care îmi face pielea găină.
Și atunci când toate se adună la un loc într-o călătorie într-un oraș în care am visat de multe ori să ajung, parcă intru într-o altă dimensiune. Parcă toate planetele s-au aliniat pentru mine. Aceea e fericirea maximă.
Ce e fericirea pentru tine? Ai găsit-o? Ai ceva sfaturi pentru ceilalți? Nu te sfii. Scrie în comentarii! 😉
0 Comentarii