Acum peste o săptămână, am participat la cea de a 18-a ediție a Digital Parents Talks. Nu sunt o obișnuită a întâlnirilor, pentru că timpul nu îmi permite mereu, dar cânt pot ajung, pentru că, de cele mai multe ori, invitații sunt persoane valoroase, cu informații valoroase, care nu sunt reținuți cu informațiile pe care le dețin.
Mă bucur că am ajuns la ediția aceasta, pentru că l-am descoperit pe Robert Marooni, un fotograf nu doar bun în ceea ce face și un fotograf al vedetelor cum ar veni, dar este un om cu un bun simț și o educație alese. Mai mult, o persoană răbdătoare, un bun profesor și sursă de inspirație. Spun sursă de inspirație, pentru că, la finalul sesiunii de ”predare”, am avut o temă practică, unde a trebuit să punem în aplicare ce am învățat. Și, deși a spus că nu ne ajută deloc, nu a putut să își lase bobocii fără roțile ajutătoare și tot arunca câte o idee, pe ici, pe colo, ”întâmplător”, ca să ajute acolo unde lucrurile nu erau ceea ce trebuia. Dar să revin la sesiunea de informații valoroase pe care le-am primit.
De ce să faci poze cu smartphone-ul?
Acum câțiva ani cochetam cu fotografia la un nivel mult mai profund decât acum. Foloseam un DSLR pe vremea aceea. Acum, încerc să mă descurc cu telefonul, pentru că fac destul de multe ieșiri din țară, iar buzunarul meu îmi mulțumește că nu iau bagaj de cală pentru DSLR.
Dar hai să vedem AVANTAJELE fotografiei cu telefonul. Unele motive cu siguranță le intuiți.
⇒Se poate utiliza în spații mici
⇒Obții o claritate mare
⇒Flexibilitate
⇒Software performant
⇒Este la îndemână
Pentru că nimic aproape nu poate avea doar avantaje, există și DEZAVANTAJE ale fotografierii cu smartphone-ul. Mai puține, totuși decât avantajele.
⇒Deformarea imaginii la colțuri
⇒Lipsa blur-ului ca opțiune la fotografiere
⇒Zgomot imagine în lumina slabă – zgomot foarte mare pe fotografie
Cum gândim fotografia
Orice am citi, am învăța, uităm când facem fotografia. În plus, nu avem background-ul potrivit, lumina aceea bună, tot ce ne trebuie. De aceea trebuie să știi cum să gândești fotografia, să îți însușești principiul. Și apoi, reușești să faci orice, pentru că știi cum functionează, cum să obții ceea ce trebuie.
Dar să faci fotografie care să atragă atenția este foarte greu, pentru că trebuie să faci un efort pe care nu toți sunt dispuși să îl facă.
Pentru cine facem pozele? În majoritatea situațiilor, indiferent de ceea ce ne spunem noi înșine, pozele le facem pentru altcineva. Că facem poza să ne lăudăm, să vindem ceva, să atragem atenția, fotografia nu este doar pentru noi. De aceea trebuie să fim sinceri și să recunoaștem că nu pentru noi facem pozele. Și atunci, trebuie să mă decid pentru cine fac poza, ca să știu ce să transmit prin ea.
Scurtătura către PRO
Robert a trasat câteva linii de ghidaj pentru cei care doresc nu doar să facă poze, ci să facă fotografii bune, de calitate, care să iasă în evidență.
⇒În primul rând, trebuie să cunoști funcțiile camerei. Nu este necesar un curs de fotografie, ci poți căuta pe YouTube, care e cea mai mare bibliotecă, mai e și ieftină și poți găsi video-uri care îți explică pe rând aceste funcții.
⇒Apoi, trebuie să știi câteva reguli de compoziție – Aici sunt 3 reguli mari de compoziție și le-am detaliat mai jos.
⇒Este extrem de important să ”vezi” lumina. Ai lumină, faci poza; nu ai, nu merită efortul. Nu va ieși o fotografie de calitate. Fii antent la faptul că nu trebuie să te uiți după lumină, ci după umbre, unde pică acestea.
⇒Știi care este diferența dinte un fotograf bun și unul prost? Munca pe care o depune pentru a face o fotografie. O altă chestie pe care trebuie să o faci este să găsești un subiect interesant. Cum îl găsești? Faci research. Adică muncești.
⇒Nu te limita la o singură fotografie făcută unui subiect. Dimpotrivă, fotogtrafiaza-l din mai multe unghiuri. cu alte cuvinte, fă muuuuulte poze. Șansele să găsești ceva valoros printre fotografiile făcute cresc considerabil.
⇒Ai făcut poza? Nu ai terminat munca. Apucă-te și editeaza fotografiile – umblă la luminozitate, sharpness etc.
⇒Ultima chestiune pe care trebuie să o ai în vedere este să continui să exersezi. Și aici e ca la un instrument muzical: cu cât muncești mai mult, cu atât te pricepi mai mult, cu atât devii mai bun.
Reguli de compoziție
rule of thirds
leading lines
simetrie
framing
keep it simple
Și acum hai să vă zic puțin despre fiecare dintre ele.
⇒Rule of thirds – împarți poza în 3 părți egale și poziționezi subiectul puțin într-o parte, nu central. Trebuie să lași subiectului loc să respire.
⇒Framing – faci o ramă din elementele din jurul subiectului – de exemplu, soarele încadrat de copaci
⇒Leading lines– niște linii din cadru care conduc spre subiect – subiect între șinele de tren: dacă faci poza de jos, șinele duc spre subiect.
⇒Simetrie – pe mijloc subiectul, stânga, dreapta, să fie aproximativ identice.
⇒Keep it simple – Aici regula se explică singură. Nu aglomera fotografia.
Câteva sfaturi despre fotografie
Dacă faci portret, fotografiază din față. În general, subiectul se pune în mijloc pentru simetrie. În celelalte situații, nu poziționezi subiectul în centru. Dacă vrei să obții o siluetă, fără detalii, faci un contre-jour. Dacă vrei să apară în poză oameni, nu îi fotografia statici, pune-i să facă ceva. Nu uita că wide angle-ul deformează în margini (vertical) – tot ce e pe latura de sus/de jos e deformat, așa că, fă poze pe orizontal, iar deformarea va fi pe margini. Totuși, fă cât mai puține portrete cu telefonul. Nu e bun pentru asta.
Dacă faci fotografie de produs, fă poza de jos și de aproape. Altfel nu iese în evidență produsul.
Dacă faci fotografie de travel – așa cum fac eu tone de fotografii – nu fotografia doar clădirile sau obiectivele, introdu în imagine și pietre, texturi etc.
Fundalul trebuie să fie curat, pentru că altfel distrage atenția. Se pierde subiectul în zgomotul detaliilor din jur.
O idee bună bate bugetul. Degeaba ai tone de bani la dispoziție pentru fotografie, dacă nu ai o idee bună de fotografie.
Selfie-urile pe persoanele rotunde la față arată mai bine decat cele ale persoanelor cu fața slabă, pentru că smartphone-ul alungește puțin fața și arată persoana ”mai slabă”.
Fotografiile wide te ajută să spui o poveste – faci storytelling.
Ai grijă mereu la umbre la fel de mult ca la lumină. Pentru fundal și lumini, te poți descurca cu ce ai prin casă: o eșarfă, o veioză, o hârtie etc.
Care sunt cele mai importante chestii într-o fotografie?
Robert Marooni nu a vrut să încheie întâlnirea Digital Parents Talks 18 fără să menționeze cele mai importante chestii într-o fotografie.
⇒Lumina – fără lumină nu poți face o poză de calitate
⇒Ideea/Conceptul – alege cu atenție ideea, ca să fie de interes pentru urmăritorii tăi
⇒Munca – o idee bună se pierde dacă nu reușești să transmiți ideea prin fotografie
Și acum, partea practică
După ce am umplut pagini cu informație prețioasă, am trecut la partea practică, unde a trebuit să ne gândim la un titlu de articol pe care l-am scrie pe blog și să realizăm o fotografie care să transmită exact acel titlu de articol. Aici creativitatea a atins cote maxime, care mai de care folosind obiectele din dotare, alții folosind produse primite de la unul dintre sponsorii evenimentului, Solaris, alții de obiecte aparținând spațiului unde s-a ținut întâlnirea, adică ale Ok Center. Rezultatele au fost de toate felurile: și mai bune și mai puțin bune, importantă a fost munca și dorința de a munci pentru a ajunge la rezultatul potrivit.
Eu am ales ideea de minte prinsă în ”mrejele” preconcepțiilor, iar titlul ar fi fost ceva de genul ”Eliberează-ți mintea de prejudecăți”. Imaginea pe care am realizat-o pentru a ilustra acest titlu este mai jos. La crearea ei m-au ajutat prietena și colega de online Bianca – ea a făcut fotografia ținând cont de indicațiile mele – și, Robert – care mi-a sugerat o încadrare puțin mai strânsă și creieru-mi propriu, care a venit cu conceptul. Am explicat că am creat cadrul atât de strâns pentru a crea iluzia de sufocare, de lipsă de libertate de mișcare, că e alb-negru pentru a evidenția lupta care se dă pentru a scăpa de prejudecăți. Dacă am reușit să transmit ideea din titlul de mai sus, asta tu decizi.
***
Din punctul meu de vedere este cea mai reușită și mai practică ediție dintre toate la cele la care am participat. M-am simțit cel mai bine și am învățat ceva exact pe stilul meu, adică aplicat. Deși omul din fața noastră era o valoare, a fost o ediție cozy, relaxată, de bun simț. M-am bucurat că încă mai există profesioniști care oferă din cunoștințele lor informații reale, nu generale, pentru amatorii și amatoarele de noi. 🙂 Mulțumesc, Robert! Mulțumesc Ana și Lavinia pentru existența Digital Parents Talks și mulțumesc Mihai Răitaru pentru fotografii. 🙂
0 Comentarii