Fascinația cărților dincolo de focul istoriei

Am o istorie foarte tumultoasă cu cărțile. Mai exact, o relație plină de aventură, capă și spadă și ce mai vreți voi între mine, mama și cărțile mele. De ce spun asta? vă explic imediat cum decurgeau lucrurile între noi trei.

Mama-bufniță în patrulă prin casă

După școală veneam acasă, căutam printre cărțile din biblioteca fraților mei o carte care îmi făcea cu ochiul și apoi mă așezam cu burta pe…pat și nu mai lăsam cartea din mână până nu o terminam. De multe ori asta însemna că bufnița de mine citea pe sub pătură, cu lanterna, chiar și până la 3-4 dimineața, dacă era cazul.

Evident că mama mea patrula prin casă noaptea, ca nu cumva să stau chiar toate nopțile trează. De multe ori mă prindea asupra faptului și mă certa, îmi arunca din mână cartea și pleca nervoasă din cameră, nu înainte de a mă amenința că, dacă nu mă potolesc, o să mi le ardă pe toate.

Eroii mei ard în flăcări!

Într-o seară de iarnă geroasă, pe când soba din holul apartamentului duduia, mama, exasperată de multele nopți când mă găsea trează, citind la lumina lanternei cine știe ce carte, a cedat. Instinctele ei de mamă au luat controlul asupra ființei ei și i-au reamintit că toți copiii trebuie să doarmă destul pentru a se dezvolta armonios. Așa că…pentru a instala armonia în viața mea, mi-a luat cartea din mână furtunos și a aruncat-o în sobă.

Nu știu dacă vă puteți imagina ce a fost în sufletul meu atunci! Am fugit repede, am deschis ușița sobei, în încercarea de a salva cartea. Dar, cu lacrimi mari brăzdându-mi obrajii roșii de supărare, am văzut că focul deja era stăpânul ei. Și a fost atât de frustrant! Printre lacrimi și sughițuri, i-am explicat mamei că măcar putea să mă lase să o termin! Acum nu voi ști niciodată sfârșitul cărții!

Nu eram pretențioasă!

Nu îmi mai amintesc ce carte era. Cu siguranță una bună, de m-a ținut trează până în toiul nopții. Dacă stau bine să mă gândesc, citeam tot ce îmi cădea în mână. Orice. Dar preferatele mele erau romanele de capă și spadă, de aventuri – cu indieni – și SF – Asimov în special. Nu cărțile pe care le-ar citi o fetiță obișnuită, nu? Dar deh, am doi frați și m-au cam învățat cum să fiu băiat. 🙂 Dar nici că-mi pare rău! Am învățat să îmi placă aventura, să iubesc pe cei care nu-s ca mine și să îmi imaginez viitorul cum doresc eu. 🙂

File de toamnă-iarnă

Acum că vara e de ceva vreme doar o amintire, iar toamna dă semne de oboseală, e clar! Vine iarna! Și dacă vine iarna, se apropie și concediul! Și ce poți să faci în concediul de iarnă, ceva ce vara nu prea ai timp să faci, pentru că ești prea ocupat să iei orașul la pas și să te bucuri de soare, de prieteni, de viață? Unii ar răspunde că ar vrea să se bucure de zăpadă, de pârtii de schi, de excursii la munte, de stat cu gura cască în sus, să prindă fulgi. Și mie îmi place să fac asta. Dar doar pentru o zi. Prima zi când ninge.

Apoi îmi place să mă retrag în căldura casei, într-un fotoliu, cu picioarele pe calorifer, să am vedere spre un geam de unde să văd cum ninge cu fulgi mari și să citesc o carte în care să mă pierd cu orele. Doar din când în când să mai ridic puțin nasul dintre file, ca să mai sorb din ceaiul fierbinte de pe măsuță și să mai urmăresc câte un fulg cum se zbate neajutorat, nevrând să renunțe la visul lui de a zbura. Apoi trag cu ochiul la Vlad care citește lângă mine. Evident că toată lumea citește în casa mea. Prin urmare și Vlad are biblioteca lui, care începe să semene cu cea a mea la vârsta lui. 🙂

Încep pregătirile: iau la scotocit Editura Rao

După câteva minute, dau de o carte pe care am citit-o de 2 ori până acum, dar care merită să fie citită încă o dată. Mă refer la Procesul de Franz Kafka, pe care o găsești la categoria Rao Clasic. Cartea asta mi se pare așa, o mare farsă tragică. Cum așa? Pentru că autorul este Kafka, personajul principal poartă pe umeri un destin ce nu poate fi schimbat. Senzația pe care o ai este de apăsare, incertitudine și frustrare când citești cartea.

Realizezi că, de fapt, te identifici cu el și trăiești drama lui ca și cum ar fi a ta. Asta pentru că, de multe ori, te regăsești în situații fără ieșire, ca a lui. Nu o dată am fost considerați a fi vinovați de ceva, noi nefăcând nimic rău. Și totul se derulează ca un iureș pe care nu îl poți opri, totul și toți din jurul tău acceptând ca de la sine înțeles că ești vinovat. Și orice ai face, oricât ai încerca să demonstrezi contrariul, nu faci decât să te adâncești în farsă, pentru că nu schimbi nimic. Totul revine la starea inițială.

Îmi place misterul în viața mea

Dar chiar nu știu la ce altă carte să mă opresc! Mai iau o gură de ceai, poate mă ajută să mă hotărăsc! În cele din urmă dau de Biblia pierdută a lui Igor Bergler din secțiunea Rao Thriller. Nu am auzit de ea, dar pare a fi ceva captivant. Biblia este oricum o carte extraordinară, citită de milioane de oameni. Sunt intrigată.

Să fie oare vorba de Biblia creștină sau de vreun cod secret? Aflu că în povestire apare și Vlad Țepeș, iar asta sună din ce în ce mai atrăgător. Vremurile întunecate și pline de suspans de atunci îmi par a fi o alegere numai bună pentru vremea rece de afară. Iar dacă misterul este completat de puțin umor, mesaje și coduri secrete, sunt sigură că va fi o întâlnire minunată între mine și carte.

Să nu uit că sunt, totuși, o fostă fetiță

Da, încă mă uit la desene animate și încă îmi plac poveștile pentru copii. Așa că alegerea evidentă după atâtea file de poveste grele, nu poate să fie decât o carte pentru adolescente! Dar nu oricare! Mi-a plăcut mult cum sună Prințesa lupilor de Cathryn Constable din secțiunea Ficțiune tineri.

Cu siguranță trebuie să fie o poveste cu un palat – doar este vorba de o prințesă, nu? Lupii adaugă și ei farmec cărții, alăturarea dintre niște bestii și o prințesă fiind una intrigantă. Oare o vor adopta? Oare vor fi dușmanii prințesei și apoi aceștia vor trece de partea ei, ajutând-o să își ducă misiunea la capăt? Oare prințesa află un secret întunecat despre sine și se retrage printre semenii săi, lupii? Misterul se adâncește, iar eu sorb ultima gură de ceai, uitându-mă fascinată pe geam, la jocul neastâmpărat al fulgilor, care dansează neobosit în fața ochilor mei.

Da, iarna îmi place. Din casă, la căldură, cu o carte bună în mână și un ceai fierbinte lângă mine și Vlad. Vouă, celor din juriul Superblog cum vă place? 🙂

Surse media:
pexels.com

pixabay.com

raobook.com