Am fost întrebată de multe ori acest lucru. Și cel mai amuzant (sau trist) este că în majoritatea situațiilor nu era cazul. Nu, oameni buni! Nu este nevoie să fii îndrăgostită ca să fii veselă, ca să remarci cât de frumos este afară, să observi că frigul a făcut să pară că priveliștea de la birou a fost editată în Photoshop. Nu este nevoie să fii îndrăgostită ca să zâmbești fără motiv sau să uiți telefonul pe unde apuci sau să uiți unde ai lăsat mașina. Nu, nu este nevoie să fii îndrăgostită ca să te aranjezi și să ieși din casă cântând încetișor o melodie, în timp ce pășești zâmbind prin zăpadă sau cu fața întoarsă către soarele primăverii.
Nu, dragii mei. Nu se cheamă că sunt îndrăgostită. Sau cel puțin nu îndrăgostită în sensul în care vă gândiți voi. Că altfel..DA! Chiar sunt îndrăgostită de frumos, de viață, de soare, de muzică bună, de oameni în general, de oameni frumoși în particular, de priveliști care te lasă la propriu cu gura căscată, de povești minunate, de magia unui moment și de poezie cu suflet.
Și da, îmi uit telefonul pentru că în continuare consider că nu sunt făcută să am telefon, deși am chiar două! Prefer să vorbesc cu oamenii față în față. Prefer să le urmăresc reacțiile, să observ dacă se uită la mine când vorbesc cu mine sau se uită după cine știe ce tip sau tipă, dacă zâmbesc când îmi povestesc despre ce au făcut aseară, dacă pur și simplu îmi zâmbesc, să remarc dacă sunt interesați de ceea ce spun sau dacă se gândesc unde să mănânce: acasă sau să la un restaurant.
Da, sunt veselă pentru că fericirea mea nu depinde de a altora. Fericirea mea vine din interiorul meu. Dacă eu sunt bine cu mine, se vede asta pe fața mea. Dacă sunt supărată pe mine pentru reacțiile mele, dacă mă enervează că nu am reușit să îmi respect principiile, dacă văd că încerc să fac lucrurile într-un anumit fel și nu îmi iese, dacă văd că nu am reușit să mă culc mai devreme noaptea trecută, atunci da, este posibil să nu fiu foarte veselă.
Și da! Pot să zâmbesc când afară, toamna, plouă! Ador ploaia. Îmi place să alerg cu Vlad prin ploaie, prin bălți. Deși mă enervează că după aceea trebuie să dau totul la spălat și să ne spălăm bine de noroi și noi și dușumelele.
Oh, da! Uit unde am lăsat mașina pentru că sunt entuziasmată de ce urmează să se întâmple sau poate că sunt puțin speriată de ce urmează să se întâmple. Sau poate pur și simplu, am prea multe gânduri care îmi ocupă creierul și nu mai am timp și nici loc să mai adaug o informație atât de lipsită de importanță cum este etajul din parcare sau măcar culoarea de pe pereți și cu atât mai puțin dacă liftul a urcat sau a coborât. Sunt detalii prea puțin importante în comparație cu ceea ce ni se întâmplă în fiecare secundă atunci când interacționăm unii cu alții.
Dragii mei, îndrăgostiți-vă! Că vă îndrăgostiți de oameni, de muzică sau de mâncare…nu contează. Dacă vă face să zâmbiți și să vă comportați ca și cum tot universul este al vostru, atunci ce vă oprește? Îndrăgostiți-vă! 🙂
0 Comentarii