Dacă ar fi să te întâlnesc vreodată, mi-ar plăcea să te ştiu pe genunchi. Cuvinte fierbinţi să-ţi pice de pe buze, în timp ce ruga ta se înalţă către Cer. Mi-ar placea să ştiu că cei pentru care te rogi nu sunt lângă tine, nu sunt din familia ta de sânge, dar sunt din Familia Tatălui ceresc, iar tu eşti fratele lor. Mi-ar plăcea să ştiu că fac parte din rugăciunile tale deşi încă nu ne cunoaştem. În ciuda distanţei şi a timpului suntem mai apropiaţi ca niciodată.
Că Dumnezeu e la mijlocul relaţiei noastre şi numai prin El ne găsim şi noi împlinirea veşnică. Mi-ar plăcea să ştiu că ţi-ai găsit deja împlinirea sufletească şi că o foloseşti pentru a-I câştiga pe alţii. Mi-ar plăcea să ştiu că inima ţi-e liniştită, plină de iubire şi crescândă în continuare.
Mi-ar plăcea să fii un exemplu pentru alţii şi nu prin puterea ta ci prin puterea Lui. Mi-ar plăcea să ştii că poţi schimba acolo unde eşti, fiecare viaţă pe care o întâlneşti. Că niciun om nu îţi iese în cale întâmplător, şi niciunul nu trece prin viaţa ta fără să lase ceva în urmă.
Mi-ar plăcea să ne plecăm împreună pe genunchi şi să ne rugăm pentru noi şi pentru alţii. Să ştim că unitatea noastră e puternică şi nu prin puterea noastră ci prin a Lui.
Aş vrea să ştiu că viaţa te-a învăţat lecţii dure care te-au transformat în bărbatul care eşti. Aş vrea să te aud spunând cum Dumnezeu te-a salvat pentru că te-a iubit, şi că iubirea lui a răzbit până în inima ta încât nu i-ai putut rezista.
Mi-ar plăcea să ştiu că te respecţi pentru ceea ce eşti şi pentru ce face Dumnezeu din tine. Că eşti o unealtă pusă la dispoziţia Lui, iar lucrul ăsta te bucură nespus.
Mi-ar plăcea să ştiu că poţi fi sensibil, că te mişcă durerea celui de lângă tine şi că nu poţi rezista să nu-l ajuţi.
Că inima ta bate pentru binele oamenilor.
Mi-ar plăcea să ştiu că mă aştepţi pe mine, în ciuda a ceea ce te tentează în jur. Că îmi eşti fidel înainte de a mă cunoaşte. Că îţi doreşti o familie divină şi nu o simplă căsnicie.
Mi-ar plăcea să ştiu că nu vom mai avea îndoieli când ne vom vedea. Că inimile noastre se vor recunoaşte şi vor bate la unison.
Că mâinile noastre se vor uni într-un singur scop, că vom deveni una şi că ne vom continua călătoria împlinindu-ne destinul.
Mi-ar plăcea să ştiu că îmi eşti cel mai bun prieten înainte de toate. Că ne iubim în ciuda diferenţelor şi mai mult datorită lor. Că nu vom lăsa luptele şi momentele grele să ne umbrească fericirea ci vom învăţa să fim mai puternici şi mai încrezători că vom trecem peste toate.
Mi-ar plăcea să plecăm amândoi cu capul în nori şi pînă la marginea pământului, dar în acelaşi timp să nu uităm să fim cu picioarele pe pământ. Să stăm pe o Stâncă de peste veacuri să clădim pe ea tot ce ne dorim. Visele pe care ni le vom pune ca şi ţintă se vor împlini,chiar dacă va fi să mergem şi pe căi diferite pentru a ne atinge scopurile. Dar că niciodată nu ne vom abate unul de lângă altul.
Mi-ar plăcea să ştiu că îţi place liniştea, calmul mării, aerul proaspăt şi verdele din iarbă. Mi-ar plăcea să ştiu că sub atingerea ta mă dezintegrez, că iau foc şi apoi mă construieşti la loc. Mi-ar plăcea să vorbim din priviri. Mi-ar plăcea să ştiu cum miroşi. Mi-ar plăcea să ştiu tatăl care vei deveni, soţul răbdător şi iubitor. Mi-ar plăcea să ştiu că legătura noastră spirituală, mentală şi fizică e completă. Mi-ar plăcea să ştii că pacea inimii mele sfidează distanţa şi timpul.Mi-ar plăcea să ştii că îţi simt prezenţa şi spiritul chiar dacă fizic nu eşti aici
Mi-ar plăcea să ştii că legătura noastră a început în urmă cu 14 ani… dar e scrisă de la naştere. Chiar dacă eram o adolescentă pe atunci, ştiam ce îmi doresc de la un bărbat. Şi cumva, toate atributele pe care le-am cerut, nu au fost întâmplătoare. Pentru că Dumnezeu a lucrat întocmai cu cererile mele. Dar ceea ce nu ştiam eu e că cererile mele erau după cum lucrase Dumnezeu la inima ta… Mi-ar plăcea să ştii că mă pregătesc pentru tine. Mi-ar plăcea să ştii că pe TINE te aştept…
„ Şi ne vom întâlni acolo,
În mediul a tot ce trebuia
Să se întâmple
Înainte să ştim
Că totul era doar un plan
În care Tatăl nostru ceresc dirija totul.”
0 Comentarii