Sunt deja la al treilea articol din seria de articole adunate sub hashtagul #LocdeSufletRomânesc. După ce ne-am plimbat la pas prin Constanța alături de Diana Slav și am descoperit împreună Cavnicul cu ajutorul lui Alex Oprea, este rândul unei zone ușor trecute cu vederea: Dobrogea.
Bună Galia! Mă bucur și îți mulțumesc că ai fost de acord să împărtășești cu mine și cu cititorii blogului meu o frântură de frumos dintr-o zonă pe care știu că o iubești mult: Dobrogea.
Tu ai mai scris pe blogul meu câteva articole, dar nu toți cititorii știu cine ești, asa că, să începem cu începutul.
Cine este Galia pentru apropiați și cine este Galia pentru clienții ei?
Cred că sunt o Galie cu două pălării. Nu există o dualitate prea mare între cele două. Cum sună asta! 🙂 Să spunem că pentru prieteni sunt aceeași Galie ca și pentru clienți, doar se adaugă fiecărei situații de prietenie un procent de implicare mai mare. Nu fac diferențe între oameni, pentru că mulți din clienți îmi ajung prieteni. Știi că din lista mea de pe facebook, din 2.625 de prieteni, 85% îi cunosc în real, cu bune și rele? Și bineînțeles că mai am prieteni în virtual cu care nu m-am văzut, dar vorbim la telefon ca și cum ne știm de-o viață!
Mai bine zis, sunt pentru toți Galia, o balanță plimbăreață prin viață și anotimpuri. Iubesc oamenii și libertatea, nu mă supun prea mult regulilor; fac doar ce vreau sau aproape tot ce vreau 🙂 raportat la legile Universului. Natura și călătoriile mi-au purtat pașii spre fotografie.
De atunci, ofer celor din jurul meu amintiri în imagini. Să tot fie vreo 12 ani.
În plan profesional, am străbătut kilometri de experiențe. De la inginer constructor, economist am făcut un salt în neant și am renunțat la tot, apucându-mă de croitorie acum 20 de ani. Apoi au venit pe rând, wedding planner, blogger, fotograf, speaker, ceainăreasă și, acum, mai nou…păpușăreasă. 🙂
Urmăresc cu mare interes postările tale din social media și am remarcat faptul că iubești Dobrogea și postezi constant fotografii cu această zonă a României. De ce ?
Până să reiau pasiunea pentru fotografie, Dobrogea era pentru mine doar drumul ce duce la mare. Acum, Dobrogea mă cheamă în fiecare anotimp, îmi alungă tristețile sau îmi aduce bucurie, e ceea ce iubesc necondiționat, în fiecare zi.
Este tărâmul complet, ca o fată înzestrată de Dumnezeu cu de toate. Este, cred, singura regiune din țară ce are în pântecul ei câmpii verzi/galbene cu maci și floarea soarelui, podgorii și grâne aurii, Munții Măcin – cei mai vechi din țară, fluviul Dunărea, Delta Dunării, Cheile Dobrogei, Marea Neagră.
Unde mai regăsești toate formele de relief în țară, bonus cetățile medievale? Este și foarte aproape; doar trec cu bacul, dar e și foarte multă liniște și trafic moderat. Dobrogea are o anume energie. Și nu numai mie mi s-a întâmplat să observ asta.
Dobrogea deține două județe, Tulcea și Constanța. Ținutul Dobrogei este prins între cer, ape și pământ, tărâm ce se unduiește în pante largi, domoale, cu forme geometrice rectangulare, date de ogoarele cultivate. Pe alocuri, siluete de eoliene se ridică, drepte și subțiri, ca să completeze spațiul negativ lăsat de cer. Sunt sigură că cei ce nu au ajuns aici, când aud de Dobrogea, se gândesc la Delta Dunării și Litoral. Dar dincolo de aceste clișee estivale, partea cea mai estică a României deține un întreg tezaur de destinații interesante.
Câți mega de fotografii faci la o singură ieșire în Dobrogea?
”Mega de fotografii” este despre începuturi. Îmi aduc aminte că umpleam cardurile și atât de greu îmi era să șterg până și cele mai banale fotografii!
Acum trag exact cât să șterg doar 10% și mă pot bucura mai mult de peisaj, nestând încordată să nu ratez cine știe ce moment de neratat. De ce aș chinui shutterul? Rafala nu a fost nicicând o opțiune pentru mine. Nici măcar la evenimente. De obicei, rămân cu maximum 5-6 imagini pe gustul meu. Nu-i bai, în compensație vine energia cu care mă încarc la fiecare ieșire.
Uneori, se întâmplă să nu mă mulțumească nicio imagine. Motiv să doresc să mă reîntorc de fiecare dată. 🙂
Îmi aduc aminte de o întrebare a unui amic: tu nu te plictisești să mergi în aceleași locuri? Nu, de fiecare dată am alte emoții, alte trăiri. Trebuie că iubesc foarte mult Dobrogea, de o văd mereu mai frumoasă decât la prima întâlnire.
Povestește-mi despre cea mai faină stare pe care ai trăit-o acolo.
Cea mai faină stare e de fiecare dată cea din ultima călătorie. Pentru că, de fapt, e aceeași stare repetată, îmbunătățită prin conștientizarea momentului. Și asta nu e neapărat în Dobrogea, e felul meu de a mă conecta cu Universul. Aș putea spune că fac dragoste cu natura. Și atunci, nu-i așa, ultimul orgasm e cel mai fain. 🙂
Plec singură la fotografiat. Nu-mi place să vorbesc cu nimeni în acele momente; intru într-un fel de transă a prezentului, încât nici foame nu-mi este. Trebuie să iubești cu adevărat Dobrogea, ca să ți se arate. Îmi plac toate anotimpurile ei.
Ce crezi că îi lipsește Dobrogei?
Nu cred că-i lipsește ceva. Nu din punct de vedere al peisajului. Poate ceva mai multă apă, pentru că în ultima vreme a fost cam secetă. Șoselele sunt bune. Nu sunt multe spații de cazare, dar nici nu e nevoie. Tot ce înseamnă dezvoltare turistică aduce mizerie, dezastru ecologic, gălăgie și oameni ce nu știu să prețuiască natura și beneficiile ei. Cum e acum, e foarte bine.
E perfect să o cunoști în trecere și să nu lași urme vizibile că ai fost în vizită.
Spune-mi, te rog o legendă a locului, care consideri tu că îi oferă Dobrogei un farmec aparte.
Voi răspunde cu un citat dintr-o Monografie. Nu cred că aș reuși eu să povestesc mai bine legenda asta.
La doar câţiva kilometri distanţă de Măcin se ridică mândră o frumoasă mânăstire numită Izvorul Tămăduirii. Numele îi vine de la „Fântâna de Leac”, un izvor cu apă rece şi limpede, ce se găseşte câteva sute de metri mai sus, în pădure, chiar la poalele frumoşilor şi bătrânilor Munţi ai Dobrogei.
Această Fântână de Leac îşi are legenda sa, o poveste veche şi tristă.
Astfel, se spune că odată, de mult, pe locul Măcinului de astăzi se găsea un sat mare şi bogat. Printre cei mai harnici săteni se număra şi ciobanul Stroe, un român voinic dar foarte cucernic şi credincios lui Dumnezeu. De toate aveau Stroe şi femeia sa, mai puţin un copil, aşa că în fiecare zi se rugau Celui de Sus să le bucure viaţa cu un plod. Şi Dumnezeu le ascultă ruga şi îi ferici cu o fată frumoasă ca nimeni alta. Pe când copila ajunse la vremea măritişului, Stroe şi soaţa lui, bătrâni deja, se prăpădiră şi o lăsară singură pe această lume. Dar înainte de a merge în lumea celor drepţi, părinţii îi deteră ca povaţă să fie mereu cuminte şi cu credinţă în Dumnezeu. Şi fata îi ascultă… Nu se amesteca cu restul oamenilor din vatră, nu ieşea prea des pe stradă, ci stătea mai mereu în casă sau pe cărările pădurii, rugându-se la Cel de Sus. Lumea din sat o lăsă la început în pace, dar mulţi spuneau că e ciudată şi o numeau Sfânta lui Stroe. Nenorocirea făcu ca într-o vară seacă, peste sat să se abată o molimă cum nimeni nu mai văzuse vreodată. Mulţi dintre copiii ţăranilor se îmbolnăviră de friguri şi se prăpădiră înainte de vreme. Dar se vede treaba că molima nu cuprinsese doar trupurile firave, ci şi minţile celor mari, căci altfel cum să înţelegi grozăvia ce urmă… Căci unii ţărani începură să spună că molima fusese adusă de “Sfânta lui Stroe”, pe care o făceau vrăjitoare şi aducătoare de blestem.Într-o noapte, vreo trei săteni cu minţile întunecate se gândiră “să rupă vraja” cu o mare nelegiuire. Intrară peste fată în gospodărie, o legară şi o duseră în pădure, unde o omorâră. De îngropat au îngropat-o lângă o stâncă umbrită de copaci falnici. A doua zi, chiar din stânca lângă care se odihnea capul nefericitei fete, ţâşni un izvor limpede precum cristalul, cu o apă rece şi proaspătă, fără de seamăn pe această lume. Şi asta nu era nimic: orice om beteag şi bolnav bea sau se spăla cu apa izvorului, se lecuia ca prin minune şi devea sănătos şi plin de viaţă. Era semnul dat de Dumnezeu că fata era nevinovată iar Cel de Sus făcuse astfel pentru a arăta că Fata lui Stroe fusese într-adevăr o sfântă. Şi oamenii vetrei se căiră amarnic şi plânseră nelegiuirea făcută. De atunci, măcinenii şi mulţi alţi dobrogeni vin mereu să ia apă de la “Fântâna de Leac” şi se roagă Domnului să îi tămăduiască şi să le ierte păcatele(Monografia „Măcinul şi Împrejurimile sale” – NC Munteanu Sculeni, 1930)
Care este locul tău preferat în zona Dobrogei?
Nu există așa ceva. Dacă aș avea șase copii, nu aș ști să spun care e marea mea iubire. Dar recunosc, sunt atrasă de drumurile din sate. Sunt libere, cu trafic scăzut și îmi place, în ritmul muzicii, să fac „cristiane” cu mașina.
Apoi, sunt dealurile, ce capătă unduiri ce-ți aduc aminte de Italia. Îmi place să spun despre Dobrogea că e un fel de Toscana României, mai ales în mai, când totul e verde și presărat de maci.
Munții Măcin cu Pietrele Mariei sunt loc de meditație pentru mine. Așa cum a fost și la Sarichioi, cândva, când nu vedeai urmele modernizării de prost gust.
Fă-mi, te rog, un top 5 al locurilor pe care ni le recomanzi să le vizitam în Dobrogea.
Pentru cine nu a fost în zonă, voi menționa ceea ce este reprezentativ, ca potențial turistic, pentru că restul ține de feeling. Fiecare simte diferit locurile pe care le vede.
Munții Măcin
Sunt cei mai vechi munți din țară, miniaturali comparativ cu Carpații, câștigând ce-au pierdut în înălțime, prin diversitate. Este singurul parc din Europa în care se regăsesc păduri, tufișuri, pajiști, râuri, mlaștini, stânci și grohotișuri, situri arheologice. Aici se regăsește 50% din flora României, din care 72 de specii de plante sunt protejate ca specii rare. Cum să nu amintesc bujorul sălbatic din Dobrogea? Fauna, pe lângă păsări, răpitoare și fluturi, are în palmares broasca țestoasă dobrogeană ce o întâlnești în drumeții.
Cetatea Enisala
La câțiva km de Babadag, vreo 15, se găsește Enisala, cetatea medievală cu cel mai frumoasă priveliște din țară. În buza Lacului Razelm, stă parcă suspendată deasupra lumii fortăreața medievală, cu urme ale timpului. Pentru un bilet de 5 lei, pășeșți în Evul Mediu și panorama ce ți se arată nu va fi uitată așa ușor.
Cheile Dobrogei
Un alt loc unic după mine, sunt Cheile Dobrogei. Scurte doar de 2 km, formează un canion ce te poartă în timp, în perioade când nu existau decât animale preistorice. Cumva pare nelalocul lui peisajul, dar probabil tocmai ăsta e farmecul și ceea ce atrage. Să cauți și să nimerești locul este cam greu, dacă nu ești localnic. Zona nu e atât de atinsă de turism, ceea ce nu-i foarte rău; cumva nu dai de grătare și miros de mici.
Capul Doloșman și Orgame-Argamum
O altă zonă dragă mie este formată din Capul Doloșman și ruinele cetății greco-romane, Orgame-Argamum.
Capul Doloșman este o faleză calcaroasă ce se întinde pe o distanță de 3 km, cu o înălțime de 29 m. Este singura faleză stâncoasă din zona litorală a României.
În ceea ce privește cetatea Argamum, dacă ar fi să dăm crezare legendelor, e locul unde au poposit argonauții ce purtau cu ei Lâna de Aur, înainte de a avea războiul Troian. Chiar merită vizitată zona, mai ales că, pentru a ajunge acolo, se trece prin frumosul sat lipovenesc, Jurilovca.
Mănăstirile Dobrogei
La final, am lăsat salba de mânăstiri ce abundă în spațiul dintre Dunăre și Marea Neagră. Voi aminti ce mi-a plăcut mie atât de mult, încât am revenit mereu: Mânăstirea Cerbul, Mânăstirea Saon, Mânăstirea Cocoș, Mânăstirea Dervent, Mânăstirea Celic Dere.
Las mai jos două linkuri către blogul meu, cu ceva mai multe detalii legate de Dobrogea.
https://plimbarelicumine.ro/2019/06/03/o-zi-in-dobrogea/
https://plimbarelicumine.ro/2019/01/12/casa-teo-din-mahmudia/
Povestește-mi despre businessul tău. Ești fotograf, ești organizator de evenimente și mai ai și o ceainărie în Brăila.
Îmi place să spun că am un business de maidan. Pentru că e un fel de freelancer cu un angajat. Adică eu și Nicoleta, ce este angajata mea de 12 ani.
Fac din fiecare domeniu câte puțin, nu sunt adepta rutinei și unele dintre ele sunt sezoniere, astfel încât se completează bine în cele patru anotimpuri.
Ca fotograf, am câteva evenimente pe an, nunți și botezuri, câteva ședințe foto, fotografii pentru produs și Ateliere de Călătorii și Fotografie.
Ca decorator, fac aranjamente pentru evenimente, pentru cadouri, pentru ambientări de spații sau vitrine comerciale.
Ceainăria e un hobby, e un open space în care îmi desfășor activitatea și nu neapărat o sursă de venit. Ea merge, mai ales, iarna, dar atât cât să susțină cheltuielile administrative.
Am preferat să fac eu totul cu mâna mea
Nu-mi plac condiționările – nici măcar în business – și atunci compromisul e de natură financiară. Aleg cui să fotografiez; din cauza asta, nu am vrut să fie cumva singura sursă de venit. Din același motiv nu mi-am făcut florărie, deși aș fi putut, doar sunt de 15 ani în domeniu. Dacă am pentru cheltuielile curente și motorină, e perfect. 🙂 Nu aș schimba nimic.
Nu-mi doresc mai mulți bani, mai multă faimă, fac ce vreau și ce îmi place și totul e așa cum am dorit să fie.
Mereu am fost întrebată de ce nu mă extind. Cred că am vrut să țin totul sub control și să fac eu cu mâna mea tot ce e de făcut. Evident, cu ajutorul Nicoletei, pe care o prețuiesc foarte mult.
Cum a schimbat fața business-ului tău starea de urgență? Ce transformări vor exista în desfășurarea activității tale ca antreprenor?
Nu s-a schimbat mare lucru. Martie, aprilie nu sunt luni pline pentru mine în nicio activitate. Încasările sunt mai mici, dar supraviețuiesc cu ceva zgârieturi. Sunt încadrată la Horeca și angajatul are 75%. În rest, am aplicat, de 20 de ani de când sunt pe cont propriu, politica de rezerve, economii, calcule precise de “cum ar fi dacă într-o zi” s-ar întâmpla acel ceva ce m-ar opri o perioadă din activitate. Am redus cheltuielile (nici nu aș fi avut unde cheltui, nu sunt fan shopping) și, așa cum ai văzut, m-am reinventat.
Am făcut o păpușă Galia. Această păpușă, odată lansată în media, s-a materializat în 80 de păpuși comandă fermă de la prieteni. Nu e mare lucru, dar cum îmi place să spun, sunt bani care intră, mai plătesc una-alta și barca stă în echilibru.
Chiar îmi doresc să aprofundez domeniul handmade. Am mai lucrat cu ani în urmă și a reapărut scânteia creativității în zona bricolaj și mici jucării. De fapt creativă am fost de mică, e un dar de la Dumnezeu ce-l port cu drag, zilnic.
Starea de urgență mi-a adus foarte multe beneficii.
Știi legea polarității, vine cu minusuri, dar și cu plusuri. Am avut timp pentru a-mi pune actele în ordine, a-mi face curat în firmă, în ceainărie și acasă. Acum să nu crezi că nu era curat 🙂 , dar niciodată nu e timp să iei totul la mână, de la un capăt la altul, să sortezi, să ordonezi așa cum spune Marie Kondo – mai simplu, mai puțin.
Apoi am petrecut timp cu mama. Mereu am avut un sentiment de vinovăție legat de faptul că am programul foarte încărcat și stau puțin cu ea.
Am urmărit webinarii, m-am uitat pentru prima oară la Netflix 🙂 , am un grup de fotografie privat pe Facebook, din care fac parte cei ce merg în atelierele mele și o dată pe săptămână avem lecții, teme, întâlniri pe Zoom.
Aș putea povesti până în patru pagini ce beneficii mi-a adus izolarea. 🙂
Momentan nu vor fi transformări. Eu caut să-mi prelungesc cumva starea de urgență 🙂 , în sensul că mai am treabă neterminată. Multe nunți s-au reorganizat pentru la anul. Va fi un an mai lejer, de care vreau să profit la maxim!
–
Îți mulțumesc, Galia, că ți-ai rupt din timp pentru a ne povesti despre unul dintre locurile dragi sufletului tău, Dobrogea. Am fost cu tine în Dobrogea, o dată și, recunosc că aș mai merge, mai ales după așa o prezentare frumoasă. Trebuie să mă las îndrumată de tine pentru a descoperi și a cunoaște această zonă pe care, din păcate, nu am explorat-o mai deloc. La final, îți doresc succes cu business-urile tale multiple și îți doresc să îți aducă exact ceea ce ai nevoie. Și uite că pun mai jos și fotografia noastră în Dobrogea, la Cetatea Enisala, în timp ce încercam să prindem propriul apus. 🙂
Photo credits: Galia Dan, Andraw Andrei (ultima fotografie)
0 Comentarii