web analytics

Cetatea Cherven – acasă la Roșu Împărat

Cetatea Cherven Bulgaria

Cei care mă cunosc, știu că sunt mare amatoare de ”pietre.” Deși îmi plac și pietrele pietre, mai ales dacă sunt netede și fac salturi vesele pe luciul apei, propulsate de mâna mea. Dar în articolul ăsta este vorba despre pietrele cu istorie, ruinele unor locuri din alte vremuri, care au un farmec aparte – Cetatea Cherven.
Le mulțumesc domnului Ivaylo Marinov, Atașatul Economic și Comercial al Ambasadei Bulgariei la București, prefectului regional Deyan Dimitrov și domnului Lydmil Hristov, fostul  vice-prefect de Ruse pentru invitația acestora de a vizita câteva locuri interesante aproape de granița cu România.

Pietrele pentru care am muncit

Nu, nu am fost plătită în pietre prin Bulgaria. 🙂 Dar ca să ajungi la cetatea medievală Cerven trebuie să urci un pic. Un pic mai mult. Iar pentru un content writer – care stă mai mult în fața calculatorului – a fost o provocare să ajungă până sus. Însă efortul meu a fost răsplătit când am ajuns în diversele puncte de belvedere de pe traseu.

Amplasată în mijlocul peisajului pitoresc al Bulgariei, Cetatea Cherven este o mărturie remarcabilă a bogatei moșteniri istorice a țării. Cocoțată pe un deal stâncos abrupt cu vedere la râul Cerni Lom, această cetate veche oferă o călătorie captivantă în trecutul medieval al Bulgariei.

Puțină istorie despre Cetatea Cherven

Cetatea Cherven, cunoscută și sub numele de Cetatea Roșie, se mândrește cu o istorie care se întinde pe un mileniu. A fost înființată în secolul al V-lea d.Hr. de traci și, ulterior, a devenit o fortăreață esențială în timpul Imperiului bulgar medieval. Locația sa strategică a făcut din aceasta o cetate defensivă ideală, oferind protecție împotriva forțelor invadatoare.

Cetatea a jucat un rol esențial în istoria tumultoasă a Bulgariei. A servit ca centru militar, administrativ și cultural crucial în timpul celui de-al Doilea Imperiu Bulgar (1185-1396). Cetatea a fost martoră a numeroase bătălii și asedii, lăsând în urmă povești despre curaj și rezistență. Arhitectura Cetății Cherven prezintă un amestec de influențe medievale bulgare și bizantine.

Ce ruine găsești în cetate?

Pe măsură ce te plimbi prin sit, poți descoperi rămășițele Bisericii Sfintei Maicii Domnului, care a fost cândva un centru religios magnific. Frescele rafinate care împodobesc pereții bisericii oferă o privire asupra măiestriei artistice a epocii. În plus, clădirile rezidențiale, rezervoarele de apă și străzile pietruite oferă o perspectivă asupra vieții de zi cu zi a locuitorilor cetății.

Au fost depuse eforturi pentru a conserva și proteja Cetatea Cherven, asigurându-se că semnificația sa istorică rămâne vie pentru generațiile viitoare. Muzeele și expozițiile din orașul din apropiere Ivanovo oferă mai multe perspective asupra istoriei regiunii, completând experiența de a vizita cetatea în sine.

Ce surpriză am avut în Cetatea Cherven?

Pe măsură ce ne apropiam de zidurile cetății, se auzea zgomotul distinct al distracției: muzică și glasuri vesele. Am grăbit ritmul, că voiam să văd ce se întâmplă. Ei bine, de cum am intrat pe ruinele a ceea ce ar fi fost porțile cetății, ne-au întâmpinat niște doamne vesele, îmbrăcate în costume naționale, care ne-au dat o stare tare faină cu bucuria pe care o emanau.
Ne-am apropiat și, în mijlocul cetății, la umbră, erau expuse pe ștergare, zeci de tipuri de pâini, care mai de care mai frumos ornate și mai dibace împletite.

Am aflat că era Festivalul Pâinii ritualice și este un eveniment anual.  Prin aceste practici se demonstrează și se împărtășesc cunoștințele despre patrimoniul local cu privire la vechile ritualuri de sacrificiu fără sânge, un dar special către Dumnezeu.

Evul Mediu „prinde viață” în cetatea Cherven. Festivalul are și un juriu care evaluează pâinile, iar cele mai bune primesc plachete și diplome. În program sunt și momente muzicale folclorice  – interpretări ale artiștilor amatori, soliști și orchestră.
Anul acesta Kalina Mihaylova din satul Shumenți din Tutrakan, cunoscută pentru abilitățile sale culinare legate de bucătăria locală, a pregătit mămăligă în fața publicului, dar a prezentat și o pâine ritualică pregătită de ea.

***

Cetatea Cherven este un simbol al trecutului remarcabil al Bulgariei, iar locația sa strategică, frumusețea arhitecturală și peisajele naturale din jur îl fac o destinație demnă de explorare. Cetatea Cherven pare că oferă o călătorie de neuitat în timp, într-o epocă apusă, dezvăluind misterele istoriei medievale a Bulgariei.

–-

Mai jos am făcut o listă cu locuri ce le mai poți vizita în Bulgaria, niște locuri pe care eu deja le-am vizitat:

    1. Veliko Târnovo
    2. Mănăstirea de piatră Basarbovo
    3. Mănăstirea de piatră Ivanovo
    4. Mormântul lui Dromihete de la Sveștari
    5. Cetatea Cherven
    6. Orașul roman Abritus
    7. Sofia- Serdica romană
    8. Biserica Boyana lângă Sofia
    9. Orașul Sofia dezvăluit
    10. Râul de piatră de pe muntele Vitosha
    11. Muzeul Umorului și Satirei Gabrovo
    12. Satul Bozhentsi
    13. Un weekend în Gabrovo
    14. Muzeul etnografic Etar
Trimite prietenilor

S-ar putea să-ți placă și...

0 Comentarii

Scrie un comentariu