web analytics

Ceas de ceas, bărbații știu ce vor

ceas bărbați

De când mă știu eu mi-am dorit să fi fost băiat. Cum așa? Păi întotdeauna mi s-a părut că totul este mai ușor pentru bărbați. De la modul simplu în care împart lumea în alb și negru, la salariile mai mari decât ale femeilor, la faptul că pot să urle fără să li se zică ”Ești isteric”, că pot răspunde chemării naturii din picioare, că nu trebuie să cheltuiască atât de multe ore și teancuri de bani pe produse cosmetice și pe saloane de cosmetică, pentru că este ok pentru un bărbat să nu știe să calce sau să gătească sau să fie slab, șamd.

Evident că e fun să fii femeie

Desigur, între timp am descoperit că e fun și să fii femeie. Mai ales că mă pot plimba cu un copil în burtă și să nu fac pușcărie pentru asta 🙂 și pentru că pot să vorbesc mult și să nu fie o problemă asta, pentru că așa sunt femeile, nu? Ah și să nu uit că dacă manevrez bine volanul unei mașini, sunt de tot respectul și stima; pentru că femeile nu prea le au cu arta condusului și orice femeie care e excepție de la regula asta este o minune a naturii, nu-i așa?

De ce sunt invidioasă pe bărbați, de fapt?

Un avantaj major al bărbaților, pe care sunt invidioasă cât încape în mine, este acela că în marea majoritate a situațiilor, bărbații știu ce vor. Pune un bărbat într-o cameră plină de pantaloni de tot felul și el se va duce la modelul pe care l-a mai avut și în care se simte confortabil. Dacă se duce într-un magazin de ceasuri, el știe deja ce își va lua pentru că de câteva luni urmărește pe net când apare în România cine știe ce model de ceas.

Închipuie-ți aceleași situații, doar că în loc de bărbat este o femeie. Cam câte ore va dura procesul de cumpărare a unei rochii? Sau a unei poșete? Ca să nu mai spunem de pantofi. Bine, la pantofi e puțin diferit. Acolo o femeie i-ar lua pe toți. :)))

Și totuși, ce își doresc bărbații?

După mulți ani de observație (doar am 2 frați :)) ) am remarcat că bărbații și-au schimbat totuși puțin preferințele. Dacă pe vremuri aspectul era mai puțin important, acum au început și ei să pună accent pe cum arată un produs. Dar pe lângă asta, ei vor produse multifuncționale, performante, durabile și, evident, un preț bun. Nu vrem toți asta? Practic nu suntem atât de diferite noi, femeile, de bărbați. Pentru un anumit produs – considerat perfect – și unii și alții sunt în stare să dea mulți bani.

Prin urmare, da. Sunt geloasă pe bărbați. Pentru că știu ce vor. Știu și când vor. Știu de unde vor. Știu cât vor. Eu nici la restaurant nu reușesc să mă hotărăsc ce vreau. Dacă aleg salată de vinete cu salată românească, îmi dau seama că de fapt mi-ar fi plăcut să îmi iau legume la grătar. E greu să fii femeie. 🙂

În altă ordine de idei…știe cineva un magazin online sau nu care să știe ce vor femeile? :)))

Trimite prietenilor

S-ar putea să-ți placă și...

0 Comentarii

Scrie un comentariu