De-a lungul anilor, am tot ajuns programat sau neprogramat în Bulgaria. Fie că a fost pe coastă sau în interiorul țării, de fiecare dată m-am simțit tare bine. Dar ce să vizitezi în Bulgaria?
Încep cu una dintre pățaniile pățite în Bulgaria
În toate ocaziile în care am ajuns în Bulgaria nu am stat într-un singur loc, ci m-am plimbat cât am putut de mult. Și am făcut muuuulte fotografii.
Într-una dintre ocazii, într-o vacanță de 1 săptămână pe coasta bulgară, am avut timp să mă plimb în tare multe locuri și să fac tare multe fotografii. Problema problematică a fost că în telefonul meu nu a mai fost loc – anu am avut grijă să măresc spațiul pe Google Photos – și am ajuns să fac poze cu telefonul prietenei cu care călătoream.
Nenorocirea a făcut ca, imediat ce ne-am întors la birou, înainte să apuc să îmi iau fotografiile din telefonul ei, acesta să îi fie furat. Așa că, din respectiva vacanță, am rămas cu cele câteva fotografii pe care le-am făcut cu telefonul meu. Dar chiar și așa tot se vede cât de frumos a fost. O să vedeți aceste poze printre cele de mai jos.
Dacă ești fan natură, uite ce poți vizita în Bulgaria
Stâncile de la Tylenovo
Am ajuns de câteva ori aici și, de fiecare dată mi-a plăcut la fel de mult. Este ceva maiestuos în stâncile înalte ce țin piept valurilor ”spumante”. Atât de mult îmi place, încât, într-o dimineață, am venit cu micul dejun la pachețel și l-am savurat de pe o bancă ce se află la distanță de siguranță de hău.
Dar poți merge trece peste faimoasa poartă naturală săpată în stâncă și să te relaxezi chiar în mijlocul naturii. Ține cont că, de fiecare dată, a fost cam vânt pe acolo.
Dacă nu ai chef de mic dejun la pachet sau dacă stai la unul dintre hotelurile din acea zonă, atunci e fain să iei micul dejun la Hotelul Tyulenovo, că are vedere mai bună. Dar nici la celalte nu e deloc rea priveliștea.
Pun mai jos o serie de fotografii făcute în mai multe ocazii. Unele or să fie editate puțin, altele chiar așa cum au ieșit din telefon.
Plaja Bhalchik
Dacă s-ar zări un pic mai mult palatul ar fi perfect. Dar chiar și așa, mi se pare super să faci plajă și să înoți la poalele palatului Reginei Maria. Și nici nu e în zona aglomerată rău a celor care fac plajă. Plus că am găsit mâncare bună în apropiere. 🙂
Plaja Heros
Mi-a plăcut tare plaja asta. Avea un vibe așa, ușor tropical. Așa că nu am regretat că am intrat pe drumuri ocolitoare și m-am bucurat de o zi de plajă relaxantă. Și am avut și parcare asigurată. Yey! Nu am mai fost de atunci, ca să confirm acum să totul este neschimbat.
Kaliakra
Cred că ăsta este popasul majorității românilor care merg pe vreuna dintre plajele bulgărești. Este mai mereu aglomerat, fie că vorbim de locul de belvedere, fie de restaurantul cu priveliște faină de la fața locului. Dacă vrei o mulțime de variante de suveniruri pe care le vei găsi la o mulțime de alte persoane, aici e locul pentru așa ceva. 🙂 Dar priveliștea este minunată și merită efortul să suporți aglomerația. Măcar o dată, de două ori. 🙂
Tracian Cliffs Resort
Eh, aici a fost cu cântec. Este, de fapt, proprietate privată. Dar nu m-a oprit nimeni, la momentul acela, să intru pe proprietate. Nu știu care mai este situația acum, dar mi-a plăcut tare resortul ăsta cu teren fain de gol. Priveliște super, hotelul pare foarte fain din afară. De ce a fost cu cântec? Pentru că am vrut să explorez mai mult din coasta bulgară și am trecut de o barieră ridicată, iar când m-am întors, aceasta era coborâtă și nimeni în zonă. Am încercat să rezolv singură la fața locului, dar nu mi-a ieșit. Am sunat la recepție și am anunțat că sunt prizonieră și au trimis pe cineva să mă scoată de acolo. Aventuri de-ale mele. :)))
Dar priveliștea de aici este absolut superbă!
Dacă îți place istoria și locurile istorice, uite ce poți vizita în Bulgaria
Cetatea Cherven
Amplasată în mijlocul peisajului pitoresc al Bulgariei, Cetatea Cherven este o mărturie remarcabilă a bogatei moșteniri istorice a țării. Cocoțată pe un deal stâncos abrupt cu vedere la râul Cerni Lom, această cetate veche oferă o călătorie captivantă în trecutul medieval al Bulgariei.
Cetatea Cherven este un simbol al trecutului remarcabil al Bulgariei, iar locația sa strategică, frumusețea arhitecturală și peisajele naturale din jur îl fac o destinație demnă de explorare. Cetatea Cherven pare că oferă o călătorie de neuitat în timp, într-o epocă apusă, dezvăluind misterele istoriei medievale a Bulgariei.
Am scris AICI mai multe despre cetatea asta.
Mănăstirea de piatră Ivanovo
Se află pe valea râului Rusenski Lom, în partea de nord-est a Bulgariei, în apropierea satului Ivanovo. Nu este foarte departe de Basarbovo. E la doar 22 km de Ruse, adică la cam 100 km de București. Faci cam 2,5h, luând în calcul și puțin timp petrecut în vamă.
Drumul până la această mănăstire este spectaculos! Drumul până sus este făcut din trepte săpate în piatră, iar când ajungi sus…pădure, stânci, priveliște cât vezi cu ochii. Și sigur o să dai cu ochii și de Stânca îndrăgostiților.
Ce mi s-a părut interesant este că pe tavan este o pictură cu Cina cea de Taină care, se pare, ar fi fost pictată cu 150 de ani înainte de pictura lui Leonardo da Vinci. Pe un perete sunt Țarul Ivan Alexandru și ce de a doua sa soție Regina Theodora, cei care au dat banii pentru ca această biserică să fie săpată și pictată.
Am scris AICI mai multe despre Mănăstirea de piatră Ivanovo.
Mănăstirea de piatră Basarbovo
Dacă îți propui să o vizitezi, trebuie să știi că se află la 70 km de București și la 10 km de Ruse, pe valea râului Lusenski Rom. Deci este foarte accesibilă.
Se poate vizita intrând într-o curte amenajată, mai degrabă o grădină frumoasă. De aici se poate ajunge la o fântână săpată chiar de Sf. Dimitrie, despre a cărei apă localnicii cred că are puteri vindecătoare. Tot din această grădină se urcă 48 de trepte, care duc spre o platformă de piatră. În anul 1978, mănăstirea Basarbovo a fost declarată monument arheologice de importanță locală.
Am scris AICI mai multe despre Mănăstirea de piatră Basarbovo.
Rezervația Sveștari
Oamenii de știință cred că orașul trac Helis a fost chiar pe teritoriul acestei rezervații. Acest oraș datează încă din sec. 4 î. Hr. și a fost capitala regelui Dromihet – regele triburilor getice. Iar aici este legătura strânsă dintre români și bulgari. Aici este un pământ sacru al tracilor. Mormântul lui Dromihete este un monument unic al culturii tracice datează de la sfârșitul sec. 4 și începutul secolului 3 î. Hr. Mormântul regal este decorat cu cariatide (statuete de femei ce susțin un acoperiș, o intrare etc.). Face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO și pe bună dreptate.
Am scris AICI mai multe despre mormântul lui Dromihete de la Sveștari.
Abritus
Orașul roman Abritus ce a fost construit pe o așezare tracică. Se află în apropiere de Razgrad și este una dintre cele mai mari aşezări din epoca romană din partea de nord-est a Peninsulei Balcanice.
Muzeul interactiv este unul dintre cele mai bune muzee interactive din Bulgaria. Dacă te nimerești să vizitezi muzeul în timpul unui eveniment Noaptea albă a muzeelor, vei putea urmări un spectacol de recreere a bătăliei de lângă Abritus.
Am scris AICI mai multe despre orașul roman Abritus.
Dacă îți place zona urbană, uite ce poți vizita în Bulgaria
Veliko Tarnovo
Veliko Târnovo este unul dintre cele mia vechi orașe ale Bulgariei. Străzi pietruite, scări care coboară pe coasta dealului, iederă cu frunza îngălbenită, priveliști minunate când te uiți înspre Yantra și spre dealurile din jur.
Nu doar că este vechi, dar este plin de magazinele cu produse locale – creme și săpunuri din trandafiri, obiecte handmade – jucării sculptate în lemn, cești și ceainice și altele.
Am scris AICI mai multe despre orașul Veliko Tarnovo.
Sofia
A fost o adevărată surpriză să descopăr orașul Sofia, mai ales că toți spuneau că nu a ce să văd aici. Așa că a durat mult până să îl vizitez. Dar și când l-am vizitat…m-am îmbogățit cu atâtea informații! Am dat peste un râu de piatră, de dans pe cărbuni încinși, de un nud al renașterii într-o mănăstire parte din fondul UNESCO, de romani și de multe alte lucruri faine.
Am scris mai multe articole despre Sofia. Le poți găsi AICI și AICI și AICI și AICI și AICI.
Gabrovo
***
Data viitoare când te mai gândești unde să petreci câteva zile de odihnă, ia Bulgaria în calcul, dar nu doar plajele de pe coastă! Ai atât de multe de descoperit despre țara asta! Ai putea să o urmărești pe Iulia Bahovski, cea care deține website-ul mybg.biz, unde poți citi în română diverse articole despre Bulgaria.
Mai jos am făcut o listă cu articolele pe care le-am scris despre ce locuri mai poți vizita în Bulgaria, niște locuri pe care eu deja le-am vizitat:
- Veliko Târnovo
- Mănăstirea de piatră Basarbovo
- Mănăstirea de piatră Ivanovo
- Mormântul lui Dromihete de la Sveștari
- Cetatea Cherven
- Orașul roman Abritus
- Sofia- Serdica romană
- Biserica Boyana lângă Sofia
- Orașul Sofia dezvăluit
- Râul de piatră de pe muntele Vitosha
- Muzeul Umorului și Satirei Gabrovo
- Satul Bozhentsi
- Un weekend în Gabrovo
- Muzeul etnografic Etar
0 Comentarii