web analytics

Care e faza cu Instastory-ul?

După primele 3 articole cu informatii generale, dar si despre fotografii și despre comunitatea Instagram, urmează un nou aspect al Instagram: instastory-ul. Este o opțiune relativ nouă și, acum o lună, m-a întrebat cineva care e treaba cu faza asta. Apoi încă o persoană m-a rugat să îi explic cum se face. Mi-am dat seama că, deși eu am impresia că toată lumea știe cu ce se mănâncă poveștile astea de pe Instagram, realitatea este puțin cam diferită.

Așa că, m-am hotărât să fac pachet toate informațiile pe care le am despre instastory de la evenimente precum Instacamp și să le aranjez frumos într-un articol pe această temă. Cât de bine le-am aranjat, rămâne să îmi spuneți voi. 😉

Câteva idei de Instastories 

– Crează o serie săptămânală pe o anumită temă (îți creezi un grup de urmăritori care vor reveni cu regularitate pe contul tău, pentru că se pot baza că află informații de calitate pe o temă de interes pentru ei)

– Arată un anumit proces pas cu pas (pentru că vor dori să afle cum să finalizeze produsul, vor urmări toate postările din Instastory, de la un capăt la altul)

– Realizează o serie de mini-interviuri (pe lângă că este conținut video, mai poate oferi și informații de calitate)

– Întreabă-ți urmăritorii ceva, orice (comunității Instagram îi place să răspundă la orice)

– Distribuie o postare sau un story al unui prieten (se va simți bine și va deveni un urmăritor mai apropiat)

– Promovează muzică nouă, care îți place și pe care ai vrea să o împărtășești și altora (oferi urmăritorilor tăi o bicățică din cine ești tu)

– Postează colaje sau combinații de video-uri cu fotografii în diferite formate (dau un alt aer instastory-urilor, e un conținut mai de calitate, urmăribil)

Cum faci să urmărească mai mulți Instastories-urile tale

Pentru început, ai putea să îți bagi în seamă comunitatea. Fă un sondaj de opinie despre orice te interesează pe tine, dar mai ales comunitatea ta. Cere părerea comunității cu privire la ce carte să cumperi, ce rochie să alegi, să îți dea feedback cu privire la ceva ce ai făcut, întreabă-i ce preferințe au. Orice, numai să îi faci să simtă că e o relație unilaterală.

Dacă pui o întrebare pe Instastory și comunitatea îți răspunde, tu poți da share pe Instastory răspunsurilor lor, eventual dându-le tag. Practic, tu generezi conținut unic, antrenant, cu ajutorul comiunității tale.

Dacă ai cont veerificat, dacă ai cont de business sau dacă ai peste 10.000 de urmăritori, există și opțiunea de a posta link în Instastory. Cum eu abia dacă am ajuns în apropiere de 1.000 de urmăritori, nici gând să am această opțiune activă. Dar nu e nicio problemă. Vine și momentul meu.

Recunosc, eu nu investesc suficient de mult timp, dar și ceva bani în Instagram, așa cum ar trebui, ca să îl cresc mai mult. Eu îl las să crească cât de natural se poate. Nu vreau să intru cu forța în casa nimănui. Dar dacă vrei să urmărești un cont cât de cât interesant cu postări majoritare pe călătorie, intră aici și dă follow. 😉

https://www.instagram.com/p/BmxX7hABa1u/

Top 3 greșeli ale brandurilor pe Instagram

Desigur, sunt mai multe, dar am făcut un top 3, poate te ocupi de un cont de brand și, în felul ăsta afli de ce lucrurile nu merg chiar cum ți-ai dori tu cu contul business respectiv.

Nu folosesc Instastories. De ce, oare, să nu te folosești la maximum de o opțiune gratuită, care îți antrenează comunitatea și o face să revină mai des pe contul tău?

Nu interacționează cu urmăritorii mai mult, adică mai repede, fie în mesaje directe, fie în comentarii. De ce să le oferi ocazia să uite că au comentat la tine pe cont și, în cele din urmă, să uite total de tine? Ține-i aproape!

Nu pun accent pe profesioniști, care îi pot ajuta să genereze conținut de calitate. Ne pricepe la multe fiecare dintre noi, dar nu putem fi buni profesioniști la toate. De ce să nu ceri sfatul unora care chiar știu ce vorbesc și, mai ales, ce fac?

Aplicații pentru Instastories

Cu siguranță sunt mai multe decât am listat eu mai jos, dar poți să îmi recomanzi și altele în comentarii.

  1. Unfold
  2. Canva
  3. Adobe spark
  4. Quick 9 by GoPro
  5. Inshot
  6. Cut Story

Câteva sfaturi finale

Urmărește insight-urile la Instastories și notează-le. În timp, începe să postezi conținut ținând cont de rezultatele obținute conform insight-urilor.

Promovează conținut de la cei pe care îi urmărești. Dacă dai tag unui brand în postarea ta, dacă este un conținut valoros, postarea ta poate ajunge la ei pe story. Ceea ce înseamnă promovare pentru tine.

Fii cu ochii pe instagram, pentru că urmează să apară un feature nou, care, la acest moment, este valabil doar în 6 țări. Vei putea alege o melodie și apoi să filmezi un video având melodia aceea pe fundal.

Poate cel mai important sfat este acesta: înainte să adaugi un story, gândește-te dacă merită sa postezi respectiva chestie. 😉

Dacă ești interesat de Instagram, poate vrei să citești mai multe despre asta pe blogul meu. Mai jos este o listă cu celelalte articole pe această temă.

1. Vorbește aceeași limbă ca și Instagram

2. Fotografia de Instagram cu Alex Damian

3. Construiește-ți o comunitate Instagram

Trimite prietenilor

S-ar putea să-ți placă și...

0 Comentarii

Scrie un comentariu