Când Dumnezeu m-a rupt

Cine coase şi descoase 

Probabil mi se întâmplă, din nou, să încep un articol şi să mă bâlbâi pur şi simplu la scrierea primelor rânduri. Şi nu e din cauză că nu ştiu ce să zic, ci pur şi simplu ideile vin în aşa ordine încât e cam greu să le stâpâneşti şi să le ordonezi. E 3:00 duminică dimineaţa şi, în loc să dorm, de vină e o cină târzie, gândurile îmi fug prin cap.

Aş vrea să spun lucruri pe care ar fi trebuit să le spun acum ceva vreme…dar nu am avut curaj. Am considerat că nu am auditoriul potrivit, că nu am destul curaj, că subiectul în sine nu există. Spre stupoarea mea chiar există. Dar aşa e când nu cercetezi mai adânc problema.

Minuni minunate 

Povestea mea începe cam în urmă cu 29 de ani, dar dând pe fast-forward mă voi opri la primii 2 ani şi jumătate. Acela a fost momentul care mie, personal, mi-a marcat viaţa. Cine ar fi crezut că un banal accident de maşină, avea să îmi transforme gândirea? Am fost lovită în plin de un buldozer care şi-a pierdut direcţia. Am fost sub roţile lui conştientă, cât să îmi aduc aminte că mă aflam sub el, dar am supravieţuit. Şi nu prin puterea mea, ci prin puterea Lui.

Pentru că lovitura a fost una de impact, am rămas cu o cicatrice atât de puternică atât în interior cât şi în exterior: craniul în zona tâmplei este uşor deformat de la lovitură, dar nu atât de puternic încât să aibă o aparenţă hidoasă. Şi totuşi, daca nu ar fi existat lovitura între ochi şi tâmplă, cel mai probabil, aş fi rămas fără un ochi sau eram moartă. Vedeţi, viaţa mea, pe care o trăiesc acum se datorează unei minuni şi a unor fix 1,5 cm care m-au ferit de moarte sigură.

Dar eu prefer minunea. Pentru că nu e singura dată când am fost salvată de la moarte. Dar, astea sunt poveşti de spus în alte articole.

Când Dumnezeu te rupe 

Ce nu ştiam la 2 ani şi jumătate, pe când eram o blondă zglobie, prea zglobie, e că Dumnezeu a permis să fiu ruptă. De mai multe ori. De ce „ruptă”? În Eclesiastul 3:7 „ruptul îşi are vremea lui şi cusutul vremea lui.”

Ca o ironie sau deloc coincidenţă, m-am născut la şapte luni, iar versetul este 7… Dumnezeu m-a rupt la naştere şi m-a cusut la loc cu dragoste. Şansele de a fi un copil sănătos sau viu erau minime la acea vreme. Dar Dumnezeu ştie mai bine.

Dar ce treabă are cusutul şi ruptul până la urmă? Păi, prin prisma meseriei mele: designer vestimentar.

Ca să coşi, e nevoie să rupi: material textil, aţă, să descoşi şi să coşi. Cam aşa face şi Dumnezeu cu noi: permite ca micile sau marile întâmplări ale vieţii să ne descoasă şi să ne rupă în mici sau mari bucăţele.

Să ajungem să ne vedem esenţa noastră şi măreţia Lui. Să ne dăm seama cât de mici suntem atunci când ridicăm pumnul împotriva Lui şi cât de mare e dragostea Lui pentru noi.

Dumnezeu m-a rupt şi în alte feluri de-a lungul timpului: mi-a rupt mândria, egoismul, superficialitatea şi alte non-calităţi de care nu sunt mândră. Dumnezeu nu a terminat cu mine şi sunt sigură că mai sunt o groază de alte lucruri de care trebuie să mă lipsească.

Iar eu doresc să I le dăruiesc. Presupun că nu sunt singura care trăieşte cu poveri care nu sunt ale ei, cu amintiri şi dureri care nu ar mai trebui purtate, cu cuvinte care trebuiesc demult uitate.

Şi tare aş vrea ca Dumnezeu să le ia, să mi le facă bucăţele şi să le şteargă. Că atunci când mă uit în oglindă şi îmi văd semnul de la tâmplă, să îmi dau seama că în iubirea Lui infinită m-a rupt şi m-a cusut la loc.

Toate la timpul lor

În fiecare zi am o şansă în care mă pot debarasa de tot ceea ce nu e al meu să fie purtat, să le arunc pe umerii Lui şi să îmi pot trăi viaţa şi să pot respira în linişte.

Să nu mă mai plâng când mă lasă să trec prin ”valea umbrei morţii”, pentru că El e oricum alături de mine. Să nu mai disper când planurile mele nu ies cum ar trebui, pentru că trebuie să învăţ că la El timpul e altfel setat şi totul vine la timp celui ce ştie să aştepte şi să ceară.

Şi, în final, sa îl las pe El să îmi coasă o minunată poveste de viaţă, iubire şi credinţă, din resturile rămase dar pe care le va face ca noi.

În fond, cine sunt eu dacă nu o bucată de om cusută de mâna celui mai mare Maestru?

Foto: arhiva personală