Rahela, îmi creezi insomnii şi îmi dai teme de gândit. De fapt, de vină e ceaiul negru. Tu eşti doar cea cu vorbele.
” Baby , sunt o idioată !!! „
Vorbesc în mijocul nopţii cu caietul pe care-mi înşirui articolul prezent. Şi mă gândesc cum să-ţi explic mai bine cum stă treaba cu mine. Nu te simţi lezat şi nu fi supărat. Sunt doar cuvinte. Iar cuvintele au putere doar atunci când le-o dai. Eu le aştern. Tu decizi dacă le accepţi sau nu. Hai sa punem totul pe hârtie şi să ne privim în ochi.
Ce păcat că singura valoare pe care mi-o dai este aceea de opţiune: one night stand, friends with benefits – no strings attached, open relationship, şi lista poate continua indiferent de numele pe care îl poartă.
Dragule, nu-s Muppets Puppets ! Daca vrei circ cheamă-l pe Robbie Williams and he WILL Entertain you! Sau pe vecina de la 5.
Prima dată când ne-am întâlnit am crezut că te-am întâlnit. Dar circul continua cu fiecare conversaţie. Şi eu nu ştiam asta. Sau ca să fiu sinceră mă făceam că nu văd. Ignoram steguleţele roşii ce formau deja o cunună.
Până când într-o zi la o cafea de vorbe am ajuns la concluzia că : “ Baby, sunt o idioată ! “ Te caut acolo unde ştiu că nu am să te găsesc. Pentru că de fapt trebuie să mă găsesc pe mine. Şi să mă iubesc.
Dumnezeule, să mă iubesc atât de tare încât iese prin toţi porii şi în mod subit şi tu ai să observi asta. Şi rău îţi va mai părea. Nu că m-ai pierdut. Ci că ai pierdut ocazia poate a unui one night show. Că aveai dreptate când m-ai “mirosit”. De fapt ţi-am dat voie să faci asta.
“ Frate, fata asta e fantastică ! Ştiam eu ! “. Doar eu voi şti la ce te referi. Şi atunci voi şti şi cât de departe am călătorit pe aceleaşi unde.
Unde sunt eu şi unde eşti tu e ca o călătorie pe glob: unul pământesc şi unul de sticlă. Al meu încă se învârte, al tău se sparge. Cândva a fost exact invers.
Baby, am fost o idioată să nu-mi văd valoarea din cauza părerilor celorlalţi. Eram prea ocupată să cern păreri, să le trec prin pâlnia minţii şi să le toc în inimă. Şi să le las să putrezească în mine. Nu tot gunoiul produce flori, aşa cum nu toate florile din gunoi sunt culese vreodată.
Baby, e okay să nu mă vrei. Şi nu pentru ca aş vrea eu asta. Suntem pe autostrăzi diferite. Şi chiar dacă niciunul nu poartă centura de siguranţă nu e problemă. Uneori merită riscul să goneşti cu 300 km/h.
Dacă valoarea unor oameni ar fi dată de cuvinte, toată lumea ar vorbi. Dar din fericire oamenii mai fac şi fapte. Aduc zâmbetul pe buze, îmbraţişează şi alină. Şi asta îi face cei mai frumoşi: ceea ce au în inimă !
Chiar dacă au greşit, chiar dacă au dezamăgit. Au ştiut, sau nu au avut încotro, că trebuie să se ridice. Ca piatra aruncată azi nu trebuie să se repete ci mai degrabă o mana întinsă e soluţia.
Ţi-am intuit pietrele din care ţi-ai construit un turn. Nu ştiu dacă vrei să fie ca cel din Babel sau cel al lui Rapunzel. În orice caz, fundaţia e nasoală. Fac pariu că nici tu nu mai ştii cum a ajuns acolo. Cert e faptul că e solid. Ţine răcoare în zilele fierbinţi, dar îmi e milă de tine în zilele geroase. Nu ştiu când a fost ultima oară când ai respirat aer curat, dar îţi spun că e fantastic. Şi încă ceva: turnul nu te protejează. Niciodată nu o va face. Ca să te protejeze trebuie să te supui vulnerabilităţii. Ceea ce în cazul tău lipseşte.
NU te poţi apăra de ceva ce nu te ameninţă.
Teama nu a fost niciodată definită ca iubire. Sunt în antiteză.
Cândva am sperat să sparg zidul. Acum îmi dau seama că asta nu era treaba şi nici datoria mea.
S-ar chema invadarea intimităţii. Cea pe care noi nu am avut-o niciodată. Şi no strings attached nu intră în discuţie. Am şi eu nişte sfori din care vreau să îmi fac un leagăn. Şi îmi voi lua avânt atât de tare încât voi atinge stelele.
Dă-te jos din turn şi hai pe autostradă. Aventura te aşteaptă ! Între timp eu voi fi ocupată sa-mi ating praful de stele.
Pentru că baby, am fost o idioată !
Love, Daniela Ciucă
0 Comentarii