Autobuzul prieteniei

Se făcea că eram pe timp de pandemie și lucrurile nu se desfășurau deloc așa cum eram eu obișnuită. Așa că am îmbrățișat noul și ciudatul și am făcut ce am putut mai frumos din el. Și uite așa am participat la câteva sesiuni live de pictură organizate de minunatul ilustrator Ana-Maria Gălețeanu.

În urma uneia dintre sesiuni (aceasta de AICI), ilustratoarea a lansat o provare în direcția mea: să fac o poveste bazată pe ilustrația creată în ziua respectivă. Și cum să spun eu nu unei așa de faine provocări? Am acceptat cu drag și mai jos este rezultatul. Nu știu cât de bine mă pricep să scriu povești, dar știu că tare mare plăcere mi-a făcut să colaborez cu Ana! Iar la sfârșitul poveștii am pus câteva dintre ilustrațiile colorate și simpatice create de ea, ca să vă bucure ochii și inima într-o zi de luni. 🙂

Ce ziceți dacă citiți povestea copiilor voștri și apoi îmi spuneți dacă le-a plăcut, dacă vor o continuare sau dacă ceva li s-a părut nelalocul lui? Aștept feedback-ul vostru!

Here we go! 🙂

Chițibuș și Chițibușa

A fost o dată ca niciodată un mic șoricel vesel și tot timpul bine dispus, pe nume Chițibuș. Primul gând care îți venea în minte când te gândeai la el, era că este un visător profesionist. El avea și o surioară-șoricică, Chițibușa, mai cu picioarele pe pământ. Așa erau ei, unul mai rațional, altul cu capul în nori, visând mereu că, odată și odată, va zbura.

Chițibușa era o soricică ambițioasă, cochetă, dar care nu prea reușea ea să se bucure de viață. Imaginația ei, pur și simplu, nu voia să prindă aripi, orice ar fi încercat.

Pe șoriceii noștri, deși diferiți ca fire, aventura îi apropia. Îi unea dorința de explorare, bucuria descoperirii unor locuri noi și nemaiîntâlnite.

Cu capul în nori

Cum vă ziceam, visul lui Chițibuș era să ajungă la nori și să îi atingă. Balonul cu care iși dorea să ajungă la nori avea, în loc de nacelă, o cană. Da! Fix așa! Era chiar cana preferată, în care își făcea ceai din codițe de cireșe și îl savura seară de seară, admirând apusul.

Așa își imagina el că va zbura. Într-o cană – balon cu aer cald. Chițibuș se bucura de fiecare lucru mărunt ce îi apărea în cale. Mirosul florilor proaspăt apărute, zumzăitul albinelor din pădure, parfumul surorii lui, adierea vântului pe remorcă… Ce să mai! Era atât de dornic de aventură!

Tot visând, într-una dintre zile i-a venit o idee fantastică! S-a hotărât să îi propună surioarei lui să plece împreună în aventura vieții lor. Era de la sine înțeles că vor face echipă bună pentru această experiență, completându-se unul pe celălalt de-a lungul călătoriei lor.

Visul ia contur

Așa că, a făcut un plan de călătorie și i l-a adus Chițibușei, să afle ce părere are despre propunerile lui. Dacă ați ști cu cât entuziasm îi povestea Chițibuș surioarei lui despre cum dorește să meargă cu un autobuz peste tot! Și cum este absolut necesar un autobuz, ca să aibă loc pentru toate fotografiile pe care le vor face împreună și pentru toate suvenirurile pe care le vor aduce cu ei de peste tot unde vor ajunge, desigur!

Voia să ajungă în Creta, să viziteze fortăreața venețiană Fragokastello, să facă scuba diving și să fotografieze portul Chania.

Apoi Chițibuș voia să descopere cea mai frumoasă bibliotecă din lume și să se piardă câteva zile între rafturile ei, să afle povești fabuloase și să se minuneze alături de Chițibușa de pereții pictați magnific de artiști talentați ai trecutului.

Și câte alte aventuri mai planificase Chițibuș! Și ce să vezi? Deja îi anunțase pe prietenii lor de pe malul lacului. Prietenii lor erau șoricei-trubaduri, care s-au hotărât să organizeze un spectacol nemaipomenit, să sune chitarele, tobele, să umple lumea întreagă de bucurie și frumos. Așa că acum, chițăiau toți de bucurie că îi vor însoți pe cei doi frați în marea aventură șoricească în Autobuzul Prieteniei.

O înghețată pentru un autobuz

Chițibușa, mai vrând, mai nevrând, s-a lăsat convinsă și iată că au pornit să caute în lung și-n lat autobuzul potrivit. Au căutat mult, dar când l-au zărit la o margine de pădure, au spus amândoi odată Ăsta este! Și apoi au râs, ca după o glumă foarte reușită. Chițibuș era cel mai fericit că aventura lor începe să capete o formă.

Când s-au apropiat de autobuz, au fost uimiți să descopere că în el locuia un lup urâcios, care știa citi și care iubea înghețata. Lupul nu s-a lăsat înduplecat să le dea autobuzul decât dacă îl luau și pe el în aventura ce urma să înceapă.

Ca să fie și mai convingător, lupul le-a promis șoriceilor că le va citi toate inscripțiile de pe clădirile pe care le vor vizita. Șoriceii erau dornici de aventură, așa că au fost de acord să meargă și lupul. Mai mult de atât, i-au promis lupului o înghețată maaaaare cu cireșe dacă îi va apăra de pericolele pe care le vor întâlni, cu siguranță, pe drum.

La drum!

Iată că a sosit și ziua în care au pornit cu mic, cu mare, în aventura vieții lor. Și erau atât de mulți prieteni șoricei în Autobuzul Prieteniei încât, pe măsură ce treceau prin oraș, prin toate cartierele tot li se mai adăugau mici prieteni șoricei veseloși.

Iar când nu mai au mai fost locuri în rulotă, au inventat un fel de remorcă sub formă de cană de ceai, în care să călătorească cei doi frați atât de diferiți ca fire și gândire, alături de toți prietenii lor.

Ceea ce nu aș vrea să uităm să pomenim este faptul că, deși aventura lor urma să fie extraordinară, Chițibuș nu a uitat de visul lui de a zbura. Așa că, într-una dintre nopți, când treceau printr-o pădure deasă, a povestit dorința lui nu prea secretă unei bufnițe, care se așezase pe oglinda din dreapta lupului cel urâcios, șoferul expediției.

Visul prinde aripi

Buhuhu! A făcut bufnița când a auzit așa ambițios vis. Apoi a zburat, iar Chițibuș a crezut că dusă a fost. Dar, dintr-odată, Chitibușa a văzut cum cerul nopții se face și mai întunecat. Ce să fie? Era bufnița lui Chițibuș, care povestise despre dorința lui tuturor suratelor ei din pădure. Venea însoțită de toate bufnițele pădurii, să îl ajute să își îndeplinească visul.

Au trecut câteva frânghii pe sub autobuz și remorcă și toate bufnițele au prins în gheare frânghiile, și-au deschis aripile larg și au zburat încet, dar sigur, până deasupra copacilor, în chiotele de fericire ale lui Chițibuș. Vezi, Chițibușa? Vezi? Tot repeta el.

Zburăm! Zburăm!

Chițibușa râdea și se bucura de bucuria fratelui ei. Și își zise în gând că niciodată nu va mai crede despre visele lui Chițibuș că sunt aiuristice și nefăcubile. Și-a mai promis că va încerca să mai viseze și ea, câteodată, că poate și visele ei vor deveni realitate într-o zi.

Și uite așa, un autobuz plin de șoricei-trubaduri, un lup și cei doi frați, Chițibuș și Chitibușa, zbura deasupra pădurii, spre lumea minunată, care abia aștepta să fie explorată. O lume care îi aștepta pe șoricei cu sufletul la gură, alături de Autobuzul Prieteniei, singurul autobuz zburător din lume!

 

– The end-

Galeria Anei-Maria Gălețeanu

Așa cum v-am promis la începutul articolului, iată o galerie cu doar câteva dintre ilustrațiile pictate de talentata Ana. Iar eu vă recomand să o sunați și să vorbiți cu ea despre ceea ce vă doriți. Iar dacă nu știți ceea ce vă doriți, după o discuție cu aceasta, sigur aflați de la ea ceea ce vă doreați să aveți!

 

Sursă fotografii: Colecția personală a Anei-Maria Gălețeanu