Limba română știm cu toții că este o comoară în adâncuri îngropată. Acum…cât de adânc îngropată…depinde de cât de arzătoare este dorința fiecăruia de a dezgropa comoara și de capacitatea cazmalei fiecăruia. Lăsând la o parte metaforele ca deh…uneori te poți pierde printre boscheții (să nu zic clasicul hățișurile) gramaticii române. Și nu mai știi cum să spui: aragaze sau aragazuri? De ce? Pentru că unii au fost mai interesați de fotbal în curtea școlii, alții au preferat să se piardă în jocuri de societate în timpul orei de română, iar alții au considerat frumusețea personală mai importantă decât frumusețea vorbei. Pe lângă toate acestea, mai există și problema limbii române, care este un organism viu, care nu zace acolo, în cărți și nu se mai dezvoltă, nu mai scoate nimic nou din buzunar. Nu, ea e dezvoltă continuu și ia forme nebănuite.
Frățiware, cum se zice? Aragaze sau aragazuri?
Prin urmare, viața reală și cea virtuală geme de greșeli gramaticale. Uneori (sau de multe ori), te trezești că și tu – cel care se laudă că știe limba română ca pe un vechi prieten cu care a stat adesea la taclale și și-au spus multe secrete, doar de ei știute – îți trădezi prietenul și o comiți. Grav. Te cuprinde rușinea și nu îți vine să crezi că ai dat-o în bară atât de grav. Mai ales când te afli într-o companie aleasă și nu știi cum să o dai cotit să nu rețină ceilalți că fix tu ai comis-o.
Care e soluția?
Știu, poate fi jenant să nu știi cum se zice la un cuvânt și să nu mai ai cum să întorci propoziția să eviți folosirea respectivului cuvânt. Dar, eu zic că nu e nici o rușine să îi întrebi pe ceilalți cum se spune. Bine, asta într-un cerc de prieteni, apropiați, colegi de muncă (nu șeful). Mai degrabă scapi cu obrazul curat dacă recunoști că ești și tu om și greșești.
Telefoanele noastre sunt ultra-mega-super performante. Cu siguranță găsim loc și de o căutare pe net să vedem cum se spune. Măcar data viitoare nu o mai scrântim. Eu sunt cel mai mare fan al căutării pe net atunci când nu știu care este forma corectă. Mereu caut cuvinte la care nu le mai știu forma. Sunt pe principiul că omul învață toată viața. Dacă vrea. Și dacă eleganța în vorbire este o prioritate pentru el/ea.
Iar cei clasici, care iubesc activitățile vintage și care dețin un Dicționar Explicativ al Limbii Române, vor adora mirosul de carte, plăcerea de a trece cu degetul peste filele dicționarului în căutarea cuvântului buclucaș.
Ce transmite faptul că vorbești corect românește?
Lăsând la o parte pretențiile de om erudit, de intelectual și mai știu eu ce altceva, dacă vorbești corect (pe cât se poate) limba maternă arată că te respecți. Spune că acorzi importanță detaliilor care par a fi mărunte, dar sunt atât de importante! Este ca și cum ai alege să nu mergi pe stradă cu cămașa murdară și găurită sau cu dresurile rupte.
Desigur, asta nu înseamnă că cei care nu au avut ocazia sau nu au avut cum să se educe sunt ”less” decât cei care au avut această oportunitate. Dar, de cele mai multe ori, este vorba de lipsă de interes.
Atunci când modelele noastre sunt ”oameni de succes” care abia reușesc să adune 2 cuvinte coerente într-un așa zis discurs, cu siguranță nu vom simți nevoia să evoluăm. Nu vom considera limba română ca fiind o condiție obligatorie pentru a fi un adevărat om de succes.
Ca o concluzie…aragaze sau aragazuri? Știți care e salvarea noastră? Că nu avem DECÂT UN ARAGAZ. Altfel…
Și acum o provocare. Am scris articolul fără să mă întorc să îl corectez. Aștept corecturile voastre. Sigur am scăpat cuvinte scrise greșit sau folosite greșit sau virgule puse aiurea. 🙂
Ah, și dacă îți cauți aragaze sau aragazuri, poți cumpăra de aici. Sunt la prețuri foarte bune. Și dacă și tu nu știi să spui NU, poți citi articolul ăsta despre cum spun sau nu spun eu NU. 😉
0 Comentarii