A sarbatori sau a nu sarbatori?

Intr-o perioada in care mediile sociale gem de poze cu diplome de absolvire, de recunoastere a unor merite deosebite sau a unor aptitudini deosebite, intrebarea asta poate nu isi are locul. Dar chiar astazi am aflat ca e mai mult decat bine venita.

In cadrul festivitatii, cadrele didactice si directorii isi felicita elevii ca au finalizat anul respectiv, ca au absolvit o clasa. Acum…ca unii meritau sa absolve sau nu, daca au primit diplome de merit sau nu…asta e o alta discutie.

Intrebarea e daca merita intreaga clasa felicitarile tuturor ca a absolvit sau daca ne bucuram de baloane de sapun, de ceva efemer, daca felicitarile si bucuria aceea isi au locul, daca sunt binevenite.

Unii ar spune ca nu vad rostul unei astfel de bucurii, ca sunt lucruri trecatoare, ca nu toti meritau felicitarile, ca nu toti au evoluat „multumitor” in conceptia lor si ca felicitarile respective nu trebuiau adresate si lor.

Ei bine…eu sunt mandra peste masura de copilul meu. Sunt mandra ca s-a integrat foarte bine la scoala, ca are prieteni, ca este fericit, ca vine vesel acasa, ca face nazbatii si ma necajeste (asta inseamna ca e sanatos si nu e bolnav acasa, in pat, unde nu poate face nazbatii), ca se duce cu placere la scoala, ca vine acasa cu diverse creatii lucrate la ora de ecobricolaj, ca imi povesteste amuzat de chestii simpatice care i s-au intamplat lui sau altora la scoala, ca stie sa comunice, ca il apuca mai mereu cantatul si ca nu imi spune ca vrea sa stea acasa.

Pe de alta parte, copilul asta cand s-a dus la pregatitoare, ii era rusine sa scoata si un cuvant in engleza. Acum canta, imi spune diverse in engleza, se asteapta sa purtam conversatii in engleza si ma intreaba cum se zice la diverse chestii in engleza. Pe langa asta, la inceputul anului, copilul meu nu stia nici macar shalom in ebraica. Acum nu doar ca stie shalom, dar de fiecare data cand are ore de ebraica, vine acasa si „ma invata” si pe mine limba asta ciudata, canta in ebraica, cand e in apropierea unor obiecte despre care a vorbit la scoala in ebraica, imi spune cum se zice in ebraica si multe altele.

Ma rezum doar la aceste aspecte, desi mai sunt multe. Si concluzionez:

DA, am motive de sarbatoare, am motive sa ma bucur in sinea mea si sa ma bucur impreuna cu al meu copil. Ma bucur ca a terminat clasa pregatitoare, ma bucur ca a primit 2 diplome de merit si una de absolvire, ma bucur ca era mandru de el pe scena, ma bucur ca s-a simtit extraordinar astazi, ma bucur ca a avut familia alaturi de el intr-un moment frumos din viata lui, ma bucur ca stie ca e pe primul loc, ma bucur ca toate cele de mai sus si DA, sunt mandra de el. Pentru tot si orice. Si cred ca asa simte oricare parinte. Fiecare parinte vede progresele facute de copilul sau, nu e nevoie sa ii spuna cineva ca a facut sau nu progrese. Poate nu a progresat cum ne-am dorit, poate nu a atins maximumul progresului de care e capabil. Dar fiecare are ritmul propriu.

Mai bine sa ne bucuram de orice lucru pozitiv din viata noastra decat sa ne concentram pe ce nu e ok, pe ce nu a mers cum ne asteptam. Si hai sa nu ne mai falim cu educatia academica pe care o avem, pentru ca oricum de multe ori nu ajuta la nimic. E degeaba. Nu doar educatia din scoala te face om. Om alegi sa fii.